Laura Muruzuc: „Sunt într-un dialog cu Domnul”

E un îndemn atât de senin. Patru cuvinte despre cum ar trebui să ne trăim viețile, în primul rând unii în raport cu ceilalți. Îmi repet în gând aceste cuvinte de fiecare dată când mi se întâmplă să fiu dezamăgită de ceva… Ele îmi aduce aminte că în toate e dragoste, iar acolo unde nu e, o pot pune eu.

– Sunt multe cărți în satul tău Răuțel, Fălești?

Avem o bibliotecă, acum ea se află în Centrul de Meșteșuguri Tradiționale (deschis în 2018, frecventat de 100 de copii – n.n.), acolo unde muncesc și părinții mei. Cărțile sunt adunate într-o cameră mică. Dar sunt sigură că mai sunt cărți în casele oamenilor și partea asta de poveste e cea mai frumoasă.

– Te-ai scăldat în Răuțel? Ai cutreierat locurile de lângă satul tău?

Da. Răuțel e râul copilăriei mele, chiar dacă acum apa s-a retras, ca apa multor alte râuri… Am cutreierat văi și dealuri, atături de surorile și frații mei. Am fost după iarbă, am mâncat pomușoare, am cules flori de salcâm, păpădii, urzică și flori de câmp. Ca orice alt copil crescut la țară, am cunoscut lumea asta fiind în miezul naturii.

– Cum e pământul de la voi?

Îți încape într-o palmă.

– Ai lucrat pământul în copilărie?

Da. De asta îmi pare frumos cuvântul „Muncă”.

– Povestește-mi te rog mai multe despre părinții tăi, Veronica și Dumitru Muruzuc. Ne-ai spus ceva mai devreme că ambii lucrează la Centrul de Meșteșuguri Tradiționale din satul Răuțel. Cum s-au întâlnit? Cum au reșit să crească 5 copii?

Mama este profesoară de educație tehnologică, predă brodatul și împletitul din fibre vegetale. Tata este un cunoscut meșter cioplitor în lemn, a moștenit acest meșteșug de la tatăl său. Mama e născută în Drochia, tata în satul Hiliuți. S-au întâlnit într-o zi de iarnă, ningea frumos. Tata a văzut venind pe stradă o fată în blană albă și cu căciuliță roșie pe cap. Zice că a văzut un punct roșu prin ninsoare. „M-am gândit că dacă n-o opresc, o să fac un păcat”, ne povestește tata. S-au căsătorit curând după prima întâlnire. Ea avea un geamantan cu cărți pentru că era bibliotecară, el avea unul plin cu dălți pentru că era tîmplar. Toată averea lor încăpea în două valize mici. Apoi s-au stabilit în satul Răuleț, și-au construit casă. Au așteptat mai mulți ani copii, dar ei tot nu veneau. Se rugau la Dumnezeu să le trimită copii. Într-o bună zi, mama a aflat că e însărcinată. Primul a apărut pe lume badea, fratele meu mai mare, apoi lelea, apoi m-am născut eu și după mine surioara și frățiorul mai mic. Ne-au crescut în dragoste. Mama și tata cred că orice om are un har și că fiecare își are drumul său. Ei m-au încurajat în alegerea mea. Și pe ceilalți feciori și fiice, și pe elevii de la Centrul de Meșteșuguri îi încurajează să facă în viață ce le place mai mult.

– Cum au reușit părinții să se descurce din punct de vedere financiar?

La întrebarea asta cred că îți pot răspunde doar ei doi. Eu i-am întrebat și răspunsul de fiecare dată este: Dragostea. Cum dragostea lor e mare, sunt sigură că ar fi crescut și zece copii.

Ca și alți săteni, avem și noi câmpuri, am crescut cu hrana pentru care munceam. O vie, o livadă de meri… Mai am un cuvânt care îmi este foarte drag: Roadă. Știu ce însemană un an de secetă, ploaia venită la bună vreme. Știu ce înseamnă toamnă, primăvară, vară și iarnă…

– Ce plante aveați în grădina din fașa casei?

Mult timp nu am avut grădină. Acum avem trandafiri și narcise, un vis de-al mamei. Mama poate visa frumos, de aceea grădina ei e frumoasă.

– Tu ai ales să lucrezi mai mult în grădina cuvintelor?

Cât mă lasă ele să o fac.

– Scrii versuri din adolescență. Câte poeme ai scris? Pregătești o carte?

Sunt multe, deja sunt multe. Am însă mereu starea că cea mai frumoasă poezie încă nu am scris-o, că o port în interior. Găsesc în asta o frumoasă împăcare cu sine. Mi-ar plăcea să public o carte, nu-mi dau seama ce aș putea simți atunci.

– Ai inițiat de curând proiectul de poeme video MAUD. Ce poeme video ai realizat în cadrul acestui proiect?

Am realizat videopoemele „Lăstar” și „Plug”. Sunt poezii despre omul care simte că a fost plămădit pentru a trăi în împăcare, în împlinire. Și luptă pașnic ca să ajungă la starea asta. Sunt poezii despre acceptare, despre o dragoste necondiționată. Partea lor vizuală, e făcută de un bun prieten, Pavel Cojocaru.

– Ai fi vrut să faci carieră de topmodel?
Cred că te referi aici la frumusețea mea. Să știi că am roșit, mulțumesc.

– Ai luat lecții de dans? Faci sport?

Nu am luat lecții de dans. Dansez prin casă atunci când aud un cântec bun, ca fiecare dintre noi, de altfel. Nu practic nici un tip de sport, admir oamenii care fac asta.

– La cei 24 de ani ai tăi, finalizezi un program de master de dublă diplomă între Universitatea din București și Université Lumière Lyon 2, Franța, în domeniul comunicării. Trăiești în București. De când nu ai fost în sat?

Merg des acasă, drumul nu-mi pare niciodată lung. De fiecare dată când intru în ogradă, zâmbesc fericită că sunt lucruri care nu se schimbă… Fidelitatea asta, a caselor, e ceea ce avem.

– Cum traversezi perioada de izolare în timpul pandemiei de coronavirus?

România a reacționat rapid la situația de criză. Oamenii sunt solidari și informați. Școlile sunt închise, universitățile la fel, iar cei care pot să muncească de la distanță rămân în case. Zilnic se face un volum de muncă imens.

A fost emisă ordonanța militară nr. 2. Asta înseamnă suspendarea activității comerciale, evitarea grupurilor pe străzi. Poți ieși din casă doar pentru necesități stricte. În situația dată, nu avem altă opțiune. Ca și ceilalți, stau în casă.

– Ai avut presentimentul că va izbucni o boală globală?

Nu, niciodată. E trist ceea ce se întâmplă. Empatizez cu frica fiecăruia și mă uimește felul în care epidemia ne-a răsturnat percepția vieții. Omul și-a dat seama că nu e decât om. Mă gândesc mereu la pace și mă rog să fie bine.

– Ce poți spune despre ziua de mâine?

Avem ziua de azi. În fața unei zile, mă simt ca un copil sub un copac cu mere coapte: stau cu poala cămășii ridicată și știu că nu o să le pot aduna pe toate. Avem atât de multe lucruri pentru care putem îndrăgi viața asta…

– Ce poem vei recita la următoarea etapă a concursului „Românii au talent”?

Nu știu exact. Am oportunitatea să transmit un mesaj, așa că o fac cu grijă.

– Care crezi că este misiunea ta pe acest pământ?

Nu știu, dar sunt în căutare, într-un dialog. Un dialog cu Domnul.

– Mulțumesc pentru interviu și îți dorim victorie la „Românii au talent”!