Soroca

La Soroca, fauna e mai bogată cu 300 de fazani

 Puietul, selectat de către specialiştii din raion, a fost transportat şi plasat într-o volieră bine amenajată. După o scurtă perioadă de acomodare la noile condiţii de viaţă, fazanii au fost lăsaţi în sânul naturii.

Preşedintele Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor (SVP) din raion, Dumitru Zgardan, ne-a informat că fazanii au fost repartizaţi conform unui grafic, scopul acţiunii fiind îmbogăţirea faunei. „Este un dublu beneficiu: vânătorii au pradă, pe de o parte, iar pe de altă parte, vânatul la fazani e posibil doar în baza biletelor speciale eliberate contra-plată. Vârsta puilor este de două luni şi jumătate. Înainte de a fi aduşi aici, vânătorii din SVP Soroca au curăţat zona de amplasare de vulpi şi pisici”.

Cinegeticianul Iurie Zabrian spune că astfel de acţiuni sunt desfăşurate anual. „Al treilea an la rând populăm zona cu fazani. Numărul lor diferă – când 200, când 500. Anul curent am adus 300 de păsări, de la o fermă din raionul Ştefan-Vodă, specializată în creşterea fazanilor. Am fost acolo, i-am ales, am luat masculi şi femele în proporţii egale. Puii de fazani sunt sănătoşi, activi, sper să se acomodeze bine. Ei însă nu pot fi eliberaţi brusc într-un mediu necunoscut, trebuie să se acomodeze treptat”.

Pentru a trece de la condiţiile de fermă, unde au crescut, la cele naturale, tipice speciei lor, păsările au fost „cazate” temporar într-o volieră construită în două niveluri cu acces spre „libertate”. Locul de amplasare temporară a fost ales cu mare grijă, astfel încât să întrunească toate condiţiile necesare pentru viaţa fazanilor în natură: apă, stufăriş, câmpuri largi, fâşii forestiere. Acest fapt l-a confirmat şi Victor Railean, inspector de stat la Inspecţia ecologică Soroca: „Terenul de întreţinere temporară a fost selectat de specialiştii de la ecologie şi cinegeticianul din raion. Spaţiul ales este unul deosebit de favorabil pentru aclimatizarea puilor de fazan. În fâşiile din împrejurimi ei pot găsi hrană: seminţe, pomuşoare, dar şi apă. Locul e un fel de păpuriş – foarte important pentru aceste păsări, pentru că, fiind maturi, fazanii petrec mai mult timp în păpuriş. În plus, pe terenul respectiv există versanţi cu un grad mediu de înclinare, unde ei vor găsi uşor locul potrivit pentru trai şi înmulţire şi, totodată, se vor afla în siguranţă, fiind protejaţi de animalele sălbatice”.
Cât timp se vor afla în volieră, fazanii vor fi hrăniţi, dar ei vor putea părăsi locuinţa improvizată. De obicei, la început ei „studiază” împrejurimile, după care se întorc la hrană, dar cu timpul se acomodează şi nu mai au nevoie de volieră. Când păsările devin independente şi se simt stăpâne în zonă, voliera este înlăturată. Perioada de acomodare variază de la două până la patru săptămâni. Pentru a le păzi de braconieri, păsările se află sub supraveghere 24 de ore din 24. O parte din puii lăsaţi liberi în natură vor deveni prada vânătorilor, deja în următorul sezon de vânătoare, însă cei mai norocoşi vor da naştere altor generaţii de fazani, îmbogăţind astfel fauna din localitate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *