Guvern

Judecătoriile economice vor deveni Judecătorii comerciale. Vezi ce cauze vor examina acestea

Potrivit acestora, Judecătoriile economice vor fi păstrate şi redenumite în Judecătorii comerciale de Circumscripţie. Potrivit ministrului Justiţiei, Oleg Efrim, instanţele economice vor examina trei categorii de cauze: reorganizarea persoanelor juridice, contestarea hotărârilor arbitrale şi eliberarea titlurilor de executare silită a acestora. "Curtea de Apel economică urmează a fi lichidată după modelul Judecătoriei militare. Am elaborat în regim de urgenţă aceste modificări, fiind siliţi de hotărârea Curţii Constituţionale din 9 februarie, prin care lichidarea instanţelor specializate a fost declarată neconstituţională", a spus O. Efrim la şedinţa Guvernului.

Potrivit proiectului, cauzele civile aflate pe rol la Judecătoria Economică de Circumscripţie şi Curtea de Apel Economică, vor fi transmise instanţelor de drept competente în termen de 15 zile după adoptarea legii de către Parlament. Instanţele de drept comun vor continua examinarea cauzelor cu caracter economic, iar Curtea de Apel Economică îşi încetează activitatea din ziua publicării legii. 

Proiectul urmează a fi discutat în Parlament.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *