Stimate domnule președinte al AȘM! Excelențele voastre domnilor ambasadori! Stimați academicieni, onorată asistență! Permiteți-mi să vă felicit cu ocazia Sărbătorii Naționale, Ziua Limbii Române. Deie Domnul să ajungem cât mai curând să vorbim această limbă nespus de bogată și frumoasă în cadrul României Mari, ca după 1918. Cioran spune: „Noi nu trăim într-o țară, ci într-o limbă.” Iar Eminescu ne învață: „Limba noastră nu e nouă, ci din contra, veche și staționară”. Așadar, să fim mândri că avem o limbă veche, staționară, dar care mereu se îmbogățește și în care putem transpune tot de ce e capabil geniul omenesc.

Rugăciuni de Eminescu

Sunt născut în satul Fântâna Albă, județul Bălți, România, într-o familie de țărani neștiutori de carte, dar oameni harnici, cu credință în Dumnezeu. Primul meu DEX a fost frumoasa limbă română vorbită de părinții și consătenii mei. Că limba română nu e numai cea auzită la Fântâna Albă, am înțeles devreme, datorită bibliotecii pe care ne-a lăsat-o ruda noastră, părintele Andrei Cerimpei, când se refugiase în România, în 1940. În urma unei percheziții a KGB-ului, în 1976, o parte din acele cărți de mare preț au fost sechestrate. Printre cele rămase, spre norocul meu, se afla o parte din prima ediție a poeziilor lui Eminescu, cu foile galbene, pe care maică-mea o credea carte de rugăciuni. De sărbători, o ruga pe sora ei ce mică, Mărioara, să-i citească din ea.

– Dar astea-s poezii de dragoste, nu rugăciuni.

– Tu zi-le cum vrei, eu le zic rugăciuni, insista mama.

Deoarece străinii, în mod absurd, încearcă mereu să ne schimbe trecutul, Academia abia în 1994 a putut să declare oficial că limba noastră maternă e limba română. Limbă în care încă mitropolitul moldovean Varlaam, la 1643, își intitulase înțeleapta sa carte: „Cazanie sau carte românească de învățătură la dumenecele de preste ani, la praznicele împărătești și sfinții Mari.”

– Auzi, dle Dodon? Carte românească de învățătură. Lui Putin, care ți-a dat harta vechii Moldove – știm de ce a făcut-o – n-ar strica să-i dai și dumneata harta Rusiei, cea de pe timpul ocupației tătaro–mongole.

Pariul cu Semion Grossu

O pedeapsă grea ni se pregătea și nouă, celor 66 de semnatari (Irina Condrea, Constantin Tănase, Emil Loteanu, Vasile Bahnaru. Vlad Pohilă și subsemnatul urma să fim internați la casa de nebuni) ai Scrisorii deschise adresată Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM privind studierea istoriei și limbii moldovenești, publicată în 1988. Doar pentru faptul că ceream alfabet latin și recunoașterea limbii moldovenești ca limbă de stat, am fost convocați la CC, unde primul secretar, Semion Grossu, ne-a avertizat că Scrisoarea ridică probleme artificiale, dăunătoare, condamnate de tot norodul moldovenesc, că limba moldovenească și cea rusă se bucură de drepturi egale în RSSM. Drept argument că afirmațiile primului secretar nu corespundeau realității, i-am propus să încheiem un pariu. El trebuia să-mi plătească mie câte o copeică pentru fiecare cuvânt rusesc, eu lui, câte o rublă pentru fiecare cuvânt moldovenesc, scris în Chișinău. Să vedem cine câștigă pariul.

– Păi, dumneata, vrei să las ședința și să merg să număr cuvintele? a întrebat Grosu.

– Mergeți! Noi vă așteptăm! au strigat colegii din sală…

Tot de la această tribună, academicianul Valeriu Pasat, în 2014, vorbind despre Scrisoarea în cauză a propus ca Academia să adreseze președintelui Timofti un mesaj pentru a lua în considerare riscul la care s-au supus semnatarii și să le mulțumească într-un fel. Răspunsul a fost un NU cu literă mare. Nu doresc să fac un inventar al actelor patriotice făcute de generația mea, care nu-s puține, dar nu se compară cu cele ale adevăraților eroi. Există încă atâția patrioți, oameni remarcabili, modești, pe nedrept dați uitării. Unul din ei e controversatul academician, Artiom Lazarev (Lazăr, după actul său de naștere). Născut în s. Camenca, RASSM, educat în spiritul luptei de clasă, antiromânesc, pleacă la război cu o limbă zis moldovenească, primitivă, rusificată la maximum, dar se întoarce cu o perfectă limbă română, cu-n comportament civilizat, european. Fiind moldovean, în 1943 este numit instructor politic pentru prizonierii români din Divizia Tudor Vladimirescu, dislocată în pădurile Reazanului. În anii 1944-1946, se află în România în calitate de șef-adjunct al Statului Major al Comisiei de Control al Aliaților. În acest răstimp, face cunoștință cu limba, istoria și cultura românilor. El aduce la Chișinău statuia lui Ștefan cel Mare, deportată de sovietici la Craiova, unde urma să fie topită. Revenind în RSSM și, deținând, prin cumul, posturile de ministru al învățământului și cel al culturii, inaugurează la Bălți Universitatea „Alecu Russo” și Teatrul Dramatic Moldovenesc „Vasile Alecsandri”, iar la Chișinău Institutul Pedagogic „Ion Creangă”, Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu”, Școala internat de muzică „Ciprian Porumbescu”. Peste ani, în calitate de rector al Universității din Chișinău, va cere schimbarea numirii acesteia din „Lenin,” în „Dimitrie Cantemir.” Va selecta specialiști moldoveni, va crea noi facultăți, noi catedre, contribuind major la schimbarea componenței etnice a cadrelor din învățământ. În 1957, în calitate de ministru al culturii, va inaugura Aleea Clasicilor din Chișinău – operă unica de acest fel în lume. Intrând pe Aleea lui Lazarev, oamenii își descopereau capul, ca în biserică. Scriitorul și ziaristul Nicolae Roșca va scrie în revista Moldova: „Artiom Lazarev merită un monument aparte. Aleea Clasicilor din Chișinău e drumul stropit cu lacrimi ce duce spre inima românului, spre Unire.”

Aleea a fost profanată de la bun început

Olga, fiica lui Lazarev, povestește cum, după inaugurarea Aleii, familia lor era amenințată. Rusofonii din Chișinău strigau că aleea este fascistă, românească. Cereau ca fondatorul ei, Artiom Lazarev, precum și poetul Andrei Lupan, și secretara Prezidiului Sovietului Suprem, Agripina Crăciun, care îl ajutaseră, să fie împușcați sau deportați în Siberia. Drept dovadă, bustul lui Eminescu a fost dat la pământ, iar pe frunte i s-a scris cu dalta un cuvânt rusesc, obscen, din trei litere. Am văzut acest tablou barbar, comandat parcă de generalul Kutuzov, care, în 1812, declara: „Am să las moldovenilor doar ochii, ca să aibă cu ce plânge.”

Din cauza că, în 1963, Lazarev susține cu tărie filmul „Omul merge după soare” al cineaștilor Valeriu Gagiu și Mihail Calic, film vehement criticat de autorități, e destituit din postul de ministru. La Academie, în calitate de vicepreședinte, rămase același om integru și a adresat o scrisoare memorabilă Moscovei: „… Cât o să vă mai bateți joc de moldoveni, de ce ni-l impuneți pe un oarecare Alexandr Jucenco, președinte al AȘM, om care nu ne cunoaște limba?” Ca protest că Moscova nu ținu cont de cerința lui legitimă, își dădu demisia din postul de vicepreședinte, precum și din toate celelalte posturi. Tot el, cunoașteți, avu curajul să ceară Kremlinului, în două rânduri, retrocedarea Bucovinei, Ținutului Herța, sudului Basarabiei, nelegitim anexate la Ucraina. În 1996, renunță la mandatul și pensia de deputat în Parlamentul Moldovei, fiind împotriva acordării autonomiei găgăuzilor. „Prin asta ați deschis cutia Pandorei, de unde vor scoate capul separatiștii din Tiraspol și Bălți… Voi sfârtecați pământul Moldovei, a spus Lazarev profetic. În 1999, moare ca un om onest, în modestul său apartament din Chișinău.

Academia de la Feteşti?

Probabil, din solidaritate cu conducerea AȘM, care, în 2014, din păcate, a uitat să consemneze împlinirea a 100 de ani de la nașterea acestui patriot, un academician l-a numit mediocru. „Savantul” n-a înțeles pilda lui Iisus cu oaia rătăcită. Ca simbol național, Aleea lui Lazarev stă în rând cu Doina lui Eminescu și Limba noastră de Mateevici. El n-a fost unionist, în schimb, ca naționalist moldovean, a făcut pentru Unire mai mult decât unioniștii de astăzi.

În încheiere, o vorbă despre maică-mea. Fiindcă satul nostru se numește Fântâna Albă, ea învățase litera „F”, pentru a găsi mai ușor autobuzul care o ducea și o aducea acasă, de la târg de la Edineț. Odată, vede litera „F” pe un autobuz. Se urcă, se așază pe scaunul din față, așteptă plecarea. Observă însă că pasagerii nu se ceartă pentru te miri ce, ca cei de la Fântâna Albă și, îngrijorată, întreabă de șofer unde merge. „La Fetești, mătușă,” i se răspunde. Mama, rușinată, coboară din autobuz. Pentru ea însă există o clemență. Provenind dintr-o familie cu 11 copii, nu putu să învețe carte. Dumneavoastră însă cunoașteți integral alfabetul științei, de ce dar ați ajuns cu toții la… Fetești? Și asta tocmai acum, în ajunul Centenarului Unirii Basarabiei cu România? Academia are nevoie de reforme, dar fără ingerințe din afară. Sunt pentru Academia de Științe a Moldovei, unde se vorbește, se gândește și se simte românește. Numai datorită limbii române existăm de milenii de rând cu alte neamuri ale lumii.

Mulțumesc pentru atenție!