Bună Dimineața

Îndumnezeirea educaţiei

În 1992, înainte de a fi fost exprimată oficial vreo opinie a bisericii sau vreo sugestie de la minister cu privire la predarea religiei în şcoală, prima ediţie a Programei de literatura română preconiza pentru lecturi şi discuţii în clasă fragmente din Biblie (Pildele sau Proverbele lui Solomon, Cântarea cântărilor), precum şi familiarizarea cu Biblia de la Bucureşti (1688). Cei şase autori ai programei ne-am propus să reconstituim cea mai importantă dimensiune a educaţiei – relaţia omului cu Divinitatea. Am fost acceptaţi de toată lumea: profesorii au mai lăsat din „înţelepciunile” lui I. Druţă (atunci dominante şi omniprezente) în favoarea celor din Cartea Cărţilor. În clase au apărut icoane, iar la orele de muzică şi de dirigenţie copiii au început să înveţe şi cântece religioase. Părinţii, fireşte, s-au bucurat, iar ministerul a tăcut (şi bine a făcut).
Aşa a revenit religia în şcoală – fără biserică, minister şi politicieni, doar fiind chemată de sufletele noastre întru credinţă. Abia după opt ani a fost oficializată ca disciplină obligatorie în cl. I-IV şi ca opţională în cl.V-XII, cu denumirea cerută de deputaţii comunişti, Educaţia moral-spirituală (Legea nr. 844-XIV din 25.02.2000). În acelaşi an au fost elaborate concepţia şi curriculumul disciplinei, apoi şi manualele.
Să nu ştie despre aceasta V. Pasat, ÎPS Vladimir, Guvernul şi Parlamentul?

Or, cuvântul lui Dumnezeu exista deja în şcoală datorită convieţuirii paşnice a celor două viziuni asupra lumii: creaţionistă şi evoluţionistă, copiii nefiind opriţi să înveţe că lumea creată de Dumnezeu evoluează şi se desăvârşeşte prin fiinţa umană legată de El prin credinţă. Există şi datorită bunelor noastre învăţătoare, care îi învaţă pe copii rugăciuni, poezii şi cântece creştine, le citesc povestioare cu mesaj religios, descoperindu-le legătura veşnică între Adevăr, Bine, Frumos şi Credinţă. Cuvântul lui Dumnezeu trăieşte prin discursul profesorilor de română şi comentariile textelor literare, precum al baladei Mioriţa, abordată şi în viziune creştină. Copiii pot învăţa că la început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu (Ioan, 1:1), deci n-avem voie să gândim, să vorbim şi să scriem mincinos, urât şi cu greşeli, căci astfel împuţinăm dumnezeirea din noi! Şi încă prin multe lucruri frumoase există religia în şcoală. Elevii din satul meu, Crocmaz, de ex., învaţă taina veşniciei sufletului din cărţile sfinte, din manuale, dar şi îngrijind mormintele singuratice din cimitir.

Valorile religiei care deja funcţionează în şcoală şi acelea care se mai cer explorate şi sistematizate în corelare cu valorile ştiinţelor, literaturii şi artelor – căci lumea este unitară – ar trebui deci reglementate pentru fiecare disciplină, arie curriculară şi treaptă de învăţământ în baza unor cercetări speciale. Păcat că pentru includerea acestora în planurile Academiei nu pledează nici Concepţia, nici Codul Educaţiei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *