Actualitate

Începe forajul în Marea Neagră. Producţia estimată va fi de 1 mld. metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul României

"Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri susţine demararea proiectelor de exploatare din perimetrele offshore. Am făcut, astăzi, un pas esenţial în dezvoltarea proiectului de extracţie de gaze din zăcămintele Ana şi Doina, prin semnarea autorizaţiei care permite investigaţiile geotehnice. Această autorizaţie este vitală în dezvoltarea proiectului offshore, întrucât studiul geotehnic va determina adâncimea de amplasare a conductei, pentru a se asigura conformitatea cu cerinţele tehnice şi cele prevăzute în Legea offshore. În absenţa acestui studiu nu se poate proiecta şi nici nu se poate construi conducta submarină", a declarat Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Conform ministerului de resort, autorizaţia emisă la solicitarea Black Sea Oil&Gas permite activităţi de investigaţii geotehnice în interiorul culoarului pe care va fi amplasată conducta submarină ce va transporta gazele extrase din perimetrul offshore Midia către ţărm.
Zona proiectului MGD cuprinde zăcămintele de gaze Ana şi Doina situate la aproximativ 120 km de ţărmul României, în zona cu apă de mică adâncime, la circa 70 de metri, a perimetrului XV Midia.

Ministerul Energiei anunța, la începutul lunii, că Black Sea Oil&Gas va fi prima companie petrolieră care începe producţia de gaze în Marea Neagră, în prima parte a anului 2021.

"Black Sea Oil & Gaz este titulara Proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD), primul proiect nou de infrastructură şi de producţie de gaze naturale din offshore-ul românesc al Mării Negre desfăşurat în ultimii 30 de ani în România. Data estimată a finalizării lucrărilor şi a începerii producţiei de gaze naturale este prima jumătate a anului 2021", potrivit anunţului postat pe pagina de Facebook.

Proiectul MGD constă în săparea a cinci sonde de producţie (una pe zăcământul Doina şi patru pe zăcământul Ana) şi realizarea unui ansamblu submarin de producţie pe zăcământul Doina. Acesta va fi conectat printr-o conductă de 18 kilometri la platforma de producţie monitorizată şi operată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana. O conductă submarină de 126 kilometri va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la ţărm, până la noua staţie de tratare a gazelor din comuna Corbu, judeţul Constanţa.

Capacitatea de producţie estimată va fi de un miliard de metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul de gaze al României. Gazele tratate vor fi livrate în Sistemul National de Transport al Gazelor Naturale operat de SNTGN Transgaz SA.

În luna februarie a anului trecut, Black Sea Oil & Gas a anunţat că a luat decizia finală de investiţie pentru Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (proiectul MGD), localizat în zona românească a Mării Negre, unde va investi 400 de milioane de dolari.

Black Sea Oil & Gas SRL, deţinută de Carlyle International Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, este o companie independentă de petrol şi gaze cu sediul în România, care desfăşoară operaţiuni de explorare, dezvoltare şi exploatare a resurselor convenţionale de ţiţei şi gaze naturale.

În prezent, portofoliul companiei este alcătuit din concesiunea privind perimetrele XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime şi XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre, în care BSOG deţine o participaţie de 65% şi calitatea de operator.

În acest proiect mai sunt implicaţi Petrom Ventures, un fond privat de investiţii, care deţine 20%, precum şi Gas Plus (15%), care este al patrulea cel mai mare producător de gaze naturale din Italia.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *