Istorie

În culisele Istoriei: ENIGMA UNUI DESTIN POETIC

Teodor NENCEV (9.III.1913, s. Văleni, jud. Ismail –3.XI.1944, Lieidzelda, Lituania), născut dintr-o mamă româncă şi un tată bulgar, aducea în poezia basarabeană foarte mult din suflul esenian al poeziei ruse, prin acest suflu el era şi original în epoca posteseniană, în jurul lui s-au format mai mulţi tineri scriitori care încercau să valorifice aceeaşi tematică sudică şi tot prin prisma influenţei literaturii ruse.

Stabilit în 1918 la Bolgrad a urmat în acelaşi oraş Liceul de băieţi (1924-1931). Debutează în 1935 în revista Familia noastră. Încurajat de primul succes fondează în acelaşi an împreună cu Iacob Slavov, Vladimir Cavarnali, Igor Ivanov şi Dragomir Petrescu revista Bugeacul, unde până în 1936 este şi redactor. A colaborat la publicaţiile periodice: Moldavia, Generaţia nouă, Viaţa literară, Universul literar, Pagini basarabene, Viaţa Basarabiei, Jurnal literar, Octombrie (Chişinău, 1940-1941) ş. a.

În 1937 publică placheta Poezii, urmată de a doua plachetă cu acelaşi titlu Poezii (1940). Acest volum a fost premiat de Societatea Scriitorilor Basarabeni proaspăt înfiinţată.

La 28 iunie 1940 a rămas în Basarabia şi a colaborat cu noile publicaţii.

Rămânerea lui Teodor Nencev în 1940 în Basarabia a însemnat înrolarea lui în armată în 1941 când a început războiul şi moartea lui pe câmpul de luptă. El se născuse poet, nu soldat, a luat un alt destin şi acest destin a fost fatal pentru el.

Gheorghe Gheorghiu originar şi el din sudul Basarabiei, într-un fel discipol al lui Teodor Nencev, i-a dedicat o monografie foarte interesantă şi bine documentată. Noi însă ne vom limita la o biografie mai mică, la bibliografia colaborării lui cu revista Viaţa Basarabiei şi la accentul necesar că Nicolai Costenco care avea aceleaşi simpatii literare aprecia nespus de mult colaborările lui Nencev şi-i propaga foarte activ poezia.

Revista Viaţa Basarabiei a fost acel depozit secret în care s-au păstrat versurile lui Nencev. Şi atunci când va fi întocmită o culegere din operele lui Teodor Nencev, la baza ei vor sta anume publicaţiile din această revistă.

În ziarul „Tinerimea Moldovei” (1985, din 14 aprilie), poetul Ion Cațaveică a publicat un interviu cu Vladimir Gheorghevici Galiț, fost redactor-șef al gazetei „Comsomolistul Moldovei”(„Tinerimea Moldovei”), intitulat „…L-am cunoscut pe Teodor Nencev”. Informația care se conține în acest dialog mi se pare deosebit de interesantă și consistentă pentru mai multe subiecte literare: Literatura transnistreană, literatura Basarabiei sovietice, istoria presei din Moldova ș.a. Nu trebuie să ne afecteze tenta ideologică promovată cu insistență, este culoarea epocii în care factorul dominant în presă era cenzura…

„ – Mai țineți minte, Vladimir Gheorghevici, cum s-a întâmplat, în acele împrejurări, când în toate domeniile de activitate era nevoie acută de specialiști calificați, că ați ajuns mai întâi corespondent voluntar, apoi salariat al ziarului raional „Ofensiva socialistă” din Grigoriopol?

– Părinții mei, mai ales tata, care terminase o școală în Odesa și luptase în brigada lui Cotovski, știau carte. Nu mi-a fost, deci, prea greu să fac mai întâi 4 clase în satul meu natal Doroțcaia, apoi să-mi continui școala la Grigoriopol, unde am terminat 10 clase. Am început să colaborez cu mici corespondențe, reportaje despre viața comsomoliștilor și a oamenilor muncii mai întâi la „Ofensiva socialistă”, apoi la „Comsomolistul Moldovei” și la RATAU, agenția de presă din Ucraina. Aproape concomitent am fost angajat în anul 1931 în statele de serviciu ale gazetei raionale „Ofensiva socialistă” din Grigoriopol și numit corespondent pe raion al RATAU-lui. […]

– În anul 1940, vara, redacția ziarului „Comsomolistul Moldovei” a fost trecută la Chișinău. Acea a doua jumătatea anului ʼ40 și a doua jumătate a anului ʼ41 au fost deosebit de încordate, ținând cont de situația internațională din timpul acela…

– Într-adevăr, în aer mirosea a praf de pușcă. Veștile venite din lume erau alarmante. Pe deasupra noi numai ce trecusem cu toată redacția la Chișinău, pe mulți dintre lucrătorii redacției, inclusiv pe redactorul-șef, ne mobilizau la cursuri de pregătire militară. Cum s-a dovedit mai târziu pe front, toți băieții noștri au dat dovadă de bărbăție și spirit combativ. I. Sidorenco, secretarul responsabil al „Comsomolistului Moldovei”, a căzut în luptele pentru Kerci; V. Korubko – în luptele pentru Odesa; N. Corna, lucrător al redacției, a fost trimis într-o misiune specială în spatele frontului, unde a murit vitejește: C. Timofte, lucrător al redacției, decorat cu ordinul Slava clasa III, a rămas invalid de război, fără o mână.

– Când l-ați cunoscut pe Teodor Nencev ?
– La începutul lunii mai 1941, redactorul „Comsomolistului Moldovei” I. Șamis a fost mobilizat la cursuri de pregătire militară și eu am fost numit redactor în locul lui. Trebuie să vă spun, că în afară de „Comsomolistul Moldovei” și „Scânteia leninistă” aici, la Chișinău, răspundeam și de apariția „Tânărului leninist”. „Comsomolistul Moldovei” și „Tânărul leninist” apăreau în moldovenește și rusește, lucrători puțini, căci așa era situația. Într-un cuvânt, n-aveam când ne plictisi. Anume în această perioadă l-am întâlnit pe Teodor Nencev. El venise de la Bolgrad la Chișinău, Uniunea Scriitorilor. Scria versuri și ar fi avut nevoie de un sfat, de un cuvânt bun. Întâmplarea a făcut ca întrând într-o zi la Uniune, la Bogdan Istru, să-l găsesc pe acesta discutând cu un tânăr brunet, plăpând, timid, cu niște hârtii în mână. B. Istru ne-a făcut cunoștință și l-a prezentat cu căldură pe tânărul poet Teodor Nencev.

După ce am luat masa într-un local apropiat împreună cu acest tânăr timid, am aflat că e de loc din Vulcănești și că ar vrea să-și găsească de lucru în Chișinău.

Mi-a citit niște versuri.

– Nu țineți minte ce anume?
– Din păcate, nu. Țin minte, în schimb, intonația și timbrul plăcut al vocii, focul care palpita în privire când recita. Mai țin minte după discuțiile noastre de mai târziu, că îi plăcea foarte mult V. Maiakovski, T. Șevcenko, S. Esenin, Em. Bucov. Din Maiakovski știa foarte mult pe de rost. Iar fraza „Eu sânt cetățean sovietic” a devenit una din frazele sale preferate, folosind-o uneori și ca formulă de salut. Din Em. Bucov îi plăcea mai ales „Discursul soarelui” pe care-l știa pe dinafară.

– L-ați luat, desigur, la lucru în redacție?

– Bineînțeles. Avansul de încredere și cel material, pe care i l-am acordat, a fost justificat pe deplin. Era un băiat deosebit de conștiincios și harnic. Scria bine. Era încântat de prefacerile sociale ce aveau loc. Îi plăcea să discute mai ales despre literatură. Era avid de tot ce apărea nou. Îmi aduc aminte cu câtă admirație și fascinație vorbea despre literatura popoarelor țării noastre.

– Nu mult după aceea s-a început marele război pentru apărarea Patriei. A urmat evacuarea. Ce s-a întâmplat cu redacția, cu membrii ei, în sfârșit, cu T. Nencev?
– Despre această perioadă, în general, despre anii războiului sunt multe de spus. Dacă îmi va ajunge timp și sănătate, voi scrie mai pe larg despre toate acestea. Activitatea gazetei fusese întreruptă temporar. Cât privește Teodor Nencev, țin minte bine că în primele zile ale războiului și-a cerut voie să plece după mama sa, care rămăsese singură și bolnavă acasă.

– L-ați mai întâlnit după aceasta? Ați mai știut unul de altul unde vă aflați?
– Ne-am întâlnit, absolut întâmplător, în Harkov, la gară, după vreo lună și ceva. O întâlnire neașteptată, căci printre miile de oameni ce se evacuau te puteai mai degrabă rătăci, decât găsi unul pe altul. Mi-a reținut atenția profilul lui, atât de cunoscut mie, și mi-a trebuit doar câteva clipe, ca să-l identific.

– Cum arăta? Era singur ori cu cineva împreună?
– Cum arăta? Era îmbrăcat într-un costum destul de purtat, de culoare gri. Cu pălărie cam de aceeași culoare. Arăta obosit, desigur, ca toată lumea ce se afla pe drum. Stătea în picioare și răsfoia un volum de versuri de Maiakovski. Când m-a văzut, nu-i venea să-și creadă ochilor. La numai câțiva pași de el, mai într-o parte, se afla mama sa, slăbită și îmbătrânită, și fratele său mai mic cu câțiva ani decât el. Nu aveau niciun ban în buzunar și nici alte lucruri cu ei. Doar cu ce era pe dânșii. Am plecat chiar atunci, împreună cu el, la Uniunea Scriitorilor din Harkov în speranța unui ajutor, căci era greu și cu alimentarea, și cu deplasarea mai departe. Spre norocul nostru, acolo am dat de bunul meu cunoscut încă de la cursurile tinerilor scriitori din Kiev, Boris Kotlearov, care ne-a dat o mână de ajutor. Astfel, Teodor Nencev a plecat chiar în ziua ceea mai departe, împreună cu mama și fratele, iar eu cu ai mei urma să plec peste o zi-două.

– Și ce a urmat după aceea? Ați mai avut vreo veste de la el?
– Da. În acel fierbinte ʼ44, când Chișinăul încă nu era eliberat, „Comsomolistul Moldovei” și-a reluat apariția (acum se numea „Tinerimea Moldovei”) în Soroca și eu, fiind redactorul-șef, am fost chemat la CC al comsomolului, unde mi s-a dat o scrisoare de-a lui Nencev, adresată CC al comsomolului și în care el vorbea despre ziar, despre colegii de lucru.

– Vă rog să ne spuneți mai pe larg, ce anume zicea Nencev în acel răvaș…
– Țin minte, în primul rând, că răvașul avea un scris grăbit. Cu toate acestea, era măricel. Să fi avut vreo două foi de caiet, scrise pe o parte și pe alta. Ne comunica cum că se află pe front. Ne felicita cu ocazia eliberării. Mai spunea, că acuma e îndrăgostit mai mult ca oricând de viață și literatură și că ar vrea să scrie și să lucreze la gazeta noastră. Ne transmitea salutări și urări de bine membrilor redacției. Cam acesta era conținutul scrisorii.

– Ce s-a făcut cu ea pe urmă?
– Trebuie să fie, cred, undeva în arhiva Comitetului Central al comsomolului.

– Și de la rudele sale apropiate n-ați aflat nimic? Ori poate de la vreun tovarăș de luptă, de la vreun consătean ?
– Din păcate nu. Poate că cineva dintre cititorii mai în vârstă ai „Tinerimii Moldovei” să ne poată comunica câte ceva în acest sens.”
Până astăzi rugămintea autorilor interviului rămâne valabilă… 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *