Editorial

Imperativul votului salvator al diasporei

De data aceasta, prilejul este dublu: apropiatele alegeri locale, dar și iminentele alegeri parlamentare. Dacă în cazul primelor, „situația rămâne stabilă”, vorba actorului Mihai Curagău, în cazul parlamentarelor lucrurile rămân tulburi. Cel puțin în ceea ce privește transparența votului, dar și accesul la procesul electoral pentru cei peste un milion de cetățeni moldoveni din afara granițelor.

Chiar dacă nu am prea văzut moldoveni înghesuindu-se la secțiile de vot precum au făcut-o conaționalii noștri din dreapta Prutului pe 2/16 noiembrie 2014, nici nu ne putem lăuda cu o participare extraordinară. Cauzele sunt diferite: apatia generalizată, dezamăgirea în politrucii noștri ajunși demnitari, neîncrederea în instituțiile statului, distanțele mari de parcurs până la secțiile de vot, costurile aferente ridicate și multe altele. Prin urmare, cele patru partide necomuniste care au guvernat republica până în 2015 ar fi trebuit să rezolve, rând pe rând, toate aceste probleme. Dacă în privința primelor trei cauze nu ne-am putea aștepta ca politrucii-cleptomani să se oprească de unii singuri, atunci în privința ultimelor două cauze, cei de la putere chiar ar fi putut face ceva. Poate că vor face asta în următorii ani, odată cu reformarea sistemului electoral.

Între timp, ne poate fi utilă aruncarea unei priviri peste Prut, unde, la ani-distanță de noi, se întâmplă lucruri interesante chiar și în afara manifestărilor justițiare la care noi abia îndrăznim să visăm. Mă refer la adoptarea tacită de către Senat a proiectului de lege privind votul prin corespondență. Mai urmează câțiva pași până la eventuala intrare în vigoare a acestei legi, dar evaluând presiunea publică uriașă în vederea înlesnirii votării în afara granițelor (inclusiv în RM), o anumită formă a proiectului tot va fi adoptată în mod inevitabil.

Premisele de la care a pornit inițiativa legislativă sunt aceleași pe care le-am amintit și eu mai sus, ținând cont de principii precum unicitatea votului, libera exprimare a votului, votul secret și transparența. Instituția centrală care va gestiona întregul mecanism din proiect va fi Autoritatea Electorală Permanentă (aflată sub control parlamentar), omoloaga Comisiei Electorale Centrale. Drept inspirație au servit sistemele de vot din democrații avansate precum Marea Britanie, Belgia, Italia, SUA, Japonia sau Germania. Chiar și Letonia, fost stat sovietic, a trecut la acest sistem inovativ. Mai mult, unele state aplică deja votul electronic, evoluție care nouă ni se mai pare de domeniul științifico-fantasticului.

Desigur, ideea în sine este binevenită, iar intenția bună poate fi combătută cu greu. Timpul pierdut din 2009 încoace ne demonstrează, însă, că problema constă mai degrabă în lipsa unei voințe politice și viziuni pentru promovarea unui asemenea proiect. Dar și a unui vid de competență și deschidere la nivelul factorilor de decizie, necesare asigurării funcționării corecte a unui asemenea sistem. Iar aici am putea include și interesele meschine ale politrucilor, vulnerabilitatea bazelor de date digitale, pretabilitatea la influențe externe etc.

În cadrul unei recente audieri publice organizate la București de către Academia de Advocacy și Societatea Academică Română, la care am participat, au fost verbalizate 30 de depoziții consistente privind oportunitatea introducerii votului electronic sau a celui prin corespondență, drept soluție la catastrofa antidemocratică de la prezidențiale.

Sintetizând, am extras următoarele aspecte Pro. Acces egal pentru toți cetățenii, indiferent de localizarea lor. Se asigură respectarea principiilor și valorilor democrației participative. Orice intervenție asupra sistemului poate fi urmărită mai ușor electronic, adică lasă neapărat urme. Monitorizarea sistemului poate fi efectuată în regim live, respectiv instituțiile responsabile pot interveni imediat în caz de necesitate.
Și Contra: În condițiile unui stat care mai suferă de corupție, votul electronic, dar și cel prin corespondență, este ușor-fraudabil. Sistemul poate fi atacat de actori statali și non-statali străini, prin asta influențând procesul politic autohton. Datele digitale sunt volatile și ușor-accesibile pentru niște hackeri pricepuți.

Și o remarcă esențială: în țară se poate asigura accesul la vot pentru toată lumea dintr-un motiv foarte simplu: există o evidență, fie ea și imperfectă, a populației cu drept de vot (vârstă, domiciliu, localizare reală, date de identificare etc.). Tocmai de aceea, până să ajungem la nivelul țărilor amintite mai sus, prioritar este să ne identificăm, localizăm și motivăm concetățenii să participe la vot. Altfel, mă tem că fără implicarea lor, următoarele parlamentare vor fi adjudecate de stângiștii putiniști. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *