Hotelierii bulgari cer statului ”coridoare verzi” și teste PCR gratuite pentru turiștii străini pentru minivacanța de Paște și 1 Mai

publicat în Internațional pe 17 Martie 2021, 09:05

„Coridoarele verzi” pentru turiștii străini aflați în Bulgaria care au fost vaccinați, au avut coronavirus și au anticorpi, ori prezintă un test PCR negativ, ar trebui introduse cu câteva zile înainte de data anunțată pentru începere a sezonului estival – 1 mai 2021. Acest lucru a fost solicitat de hotelierii bulgari, care se bazează mult pe oaspeții din străinătate, în timpul sărbătorilor de Paște.

Cele mai interesate de deschiderea înainte de termen a călătoriilor turistice internaționale și de introducerea coridoarelor verzi sunt stațiunile bulgărești de pe coasta nordică a Mării Negre din Bulgaria. În mod tradițional, în această perioadă, acestea primesc mii de vizitatori din România.

„Înainte de a vorbi despre vară, să ne gândim la zilele libere din preajma Paștelui. Vinerea Mare este pe 30 aprilie, așa că aceste „coridoare verzi” ar trebui deschise în preajma datei de 28 aprilie”, a declarat, pentru postul public de radio de la Sofia, Pavlin Kosev, de la Asociația Hotelierilor și Restaurantelor din Varna.

„Din păcate, data de 1 mai nu a fost consultată cu cei din industrie. Orice coridoare verzi se deschid după 30 aprilie, acestea vor întârzia. Iar pentru noi, veniturile din preajma Paștelui sunt importante, deoarece ne vor oferi o resursă nouă pentru a ne pregăti pentru sezonul estival”, a precizat Kosev.

Hotelierii bulgari insistă ca statul să suporte costurile testelor PCR ale turiștilor străini care sosesc în Bulgaria, ca măsură anticriză pentru sprijinirea turismului. Și din nou dau exemple cu turiștii români, care ajung de obicei cu familiile în Bulgaria. „În prezent, avem aproximativ 20% rezervări românești de Paști, dar există constant multe anulări, deoarece costul unui astfel de test pentru fiecare membru al unei familii este prea mare”, a spus Kosev.

Hotelierii din Burgas se plâng că, din același motiv, turiștii israelieni își anulează rezervările în Bulgaria. Alți colegi de-ai lor au cerut statului să asigure libera circulație a turiștilor polonezi care sosesc în Bulgaria cu autobuze, astfel încât aceștia să nu fie blocați la frontiera maghiară sau sârbă. Și anul acesta, industria insistă pentru vize electronice pentru turiștii din Rusia, Moldova, Ucraina și Belarus, pentru că acum ei preferă Turcia sau Grecia, unde acest lucru este reglementat.

Industria are și o altă propunere – statul să suporte costul testelor PCR ale lucrătorilor ucraineni angajați în mod tradițional în industria turismului. „Noi le plătim transportul, mâncarea și cazarea, iar acum avem o altă cheltuială, care este foarte grea pentru noi”, a declarat Asociația Hotelierilor și Restaurantelor din Varna.

Premierul Boiko Borisov a anunțat, în weekend, în prezența ministrului sănătății și a ministrului turismului, că de la 1 mai Bulgaria va deschide noul sezon turistic cu reguli și măsuri concrete pentru locurile de cazare și masă.

„Este foarte important ca industria turismului să se pregătească pentru sezon încă de acum, precum și ca turiștii să fie informați cu privire la condițiile în care vor vizita Bulgaria”, a spus Borisov. Ministrul bulgar al sănătății, Kostadin Anghelov, a subliniat că Bulgaria se va alătura așa-numitului „certificat electronic de călătorie”, care garantează fiecărui turist să aibă trei opțiuni – fie să fie vaccinat, fie să fi avut boala și să aibă anticorpi, fie să prezinte un rezultat test PCR negativ.

Luni, vicepremierul bulgar și ministru al turismului, Mariana Nikolova, a emis un ordin privind norme unice pentru măsuri antiepidemice și sanitare în obiectivele turistice în sezonul estival 2021. Acestea repetă regulile de anul trecut și că sunt obligatorii pentru toate tipurile de turism și în toate unități de cazare, de servire a mesei și de divertisment, spa-uri, plaje, transport cu autobuzul.

Pe plajele de la mare, trebuie respectată o distanță fizică de cel puțin 1,5 m între persoanele aflate la plajă. În zonele de plajă gratuite la fiecare 20 de metri pătrați este permisă staționarea a 2 persoane sau a tuturor membrilor unei familii. O umbrelă poate fi folosită de cel mult două persoane, ori de toți membrii unei familii. În zonele cu plată, la fiecare 20 de metri pătrați este permisă amplasarea unei umbrele, adică la o distanță de minimum 4,5 metri, o umbrelă putând fi folosită de cel mult două persoane sau de o familie.

„Regulile pregătite de noi intră în vigoare de la 1 mai, iar până atunci industria turismului trebuie să le introducă”, a declarat vicepremierul Mariana Nikolova. Împreună cu Ministerul Sănătății, este planificată vaccinarea prioritară a tuturor angajaților din sector, a adăugat ea. În prezent, din cei aproximativ 150.000 de lucrători din turism, 82.000 au spus că vor să fie vaccinați.

„Indiferent de coridoarele verzi pe care le vom deschide, atâta timp cât Bulgaria este în zona roșie pe harta COVID a Europei, nu ne putem aștepta la turiști de pe majoritatea piețelor”, a declarat Dimităr Popov, președintele Asociației Operatorilor de Turism și Agențiilor de Turism din Bulgaria. Acesta este exact indicatorul la care se uită marii operatori din turism atunci când planifică zboruri charter pentru următoarele luni. „Până când în Bulgaria nu scade nivelul de contaminare, nu ne putem aștepta la un sezon de succes”, crede Popov.

g4media.ro