Timpul Liber

Hodor, îndrăgitul personaj din Game of Thrones, urcă pe scena UNTOLD

Actorul irlandez de 41 de ani este un pasionat al muzicii house și de mai bine de 5 ani este DJ. Acesta va urca pe una dintre scenele celui mai bun festival din Europa, UNTOLD.

Kristian Nairn, DJ extrem de cunoscut în cluburile din Marea Britanie și nu numai, pentru show-urile sale Rave of Thrones și 7 Sessions. A fost atras de muzică încă de la primul album pe care l-a ascultat pe un casetofon Sesame Street, iar în timp a devenit un mare fan al celor de la Queen. La vârsta de 14 ani a devenit pasionat de chitară și de atunci pasiunea lui pentru muzică a crescut. Și-a început cariera muzicală alături de trupe locale și a ajuns în timp să se alăture în turnee unor artiști precum Scissor Sisters, Mylo sau Calvin Harris, de aici s-a născut și pasiunea lui pentru muzica techno house. Recunoaște că atunci când urcă pe scenă, lumea îl aclamează HODOR, iar răspunsului lui vine imediat, prin muzică.

Cei peste 150 de artiști vor urca pe următoarele scene:

—URSUS UNTOLD ARENA (Cluj Arena),
—GALAXY by TELEKOM (Indoor Polivalentă),
—ALCHEMY by ABSOLUT (Outdoor Polivalentă),
—FOREST by BT (PARC spre General Access),
—DAYDREAMING by KAUFLAND (Parc spre Cluj Arena)
—STORMKEEP by RED BULL (Parc spre Hotel Sport),
—THE CITADEL (Piața Unirii),
—THE BALLROOM by GROUPAMA (Zona Foișor, lângă Casino)

Programul festivalului UNTOLD este complet și poate fi consultat pe www.untold.com. Acest program poate suferi mici modificări în perioada următoare.

UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scenă vor urca TOP 5 DJ ai lumii, DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO alături de alți peste 150 de artiști internaționali de renume, dintre care: AFROJACK, FAITHLESS, PAROV STELAR, W&W, Ummet Ozcan, Chase and Status DJ Set, Dannic,Naughty Boy, Labrinth, Kadebostany, Ummet Ozcan, Tanya Stephens, Skream, Steve Lawler, Damian Lazarus, Lefto, Aquarius Heaven, Highroller, NU, Jacob Groening, Loewenthal, Luca Musto, Pedestrian, Stavroz și Yokoo, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y’akoto.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *