Ungheni

Grozasca, un sat care nu se vrea uitat de lume

La sărbătoare au fost prezenţi preşedintele raionului Ungheni, Ion Harea, primarul localităţii Margarita Baban, băştinaşii Nina Gorincioi, venită cu această ocazie tocmai din Italia, Oleg Stiopca, profesor la Universitatea Agrară din Chişinău, şi alţi oaspeţi de onoare. Pentru cel mai bun elev, cea mai curată gospodărie şi cel mai bătrân locuitor au fost acordate diplome, susţinute de contribuţii băneşti. Au avut parte de surprize sub formă de diplome însoţite de suvenire şi cei care au contribuit în mod deosebit la prosperarea satului într-un domeniu sau altul.
Directoarea şcolii, Victoria Cozari, a mulţumit tuturor pentru organizarea sărbătorii, menţionând: „Ne iubim satul cu toate valorile sale modeste. Avem oameni gospodari. În anii ´70-´90 am intrat în lista satelor fără perspectivă şi, de atunci, ne descurcăm foarte greu. Dar îndemnăm urmaşii satului să fie demni de locul în care s-au născut”.

Oleg Stiopca, organizatorul festivităţilor, a precizat valoarea pe care o are acest sat pentru copilăria sa. „Navigând prin internet, am găsit întâmplător informaţie despre satul Grozasca şi mi-am dat seama că în acest an se împlinesc 100 de ani de la atestarea lui, cu toate că localitatea a fost înfiinţată mai demult. Astfel, mi-am propus să sărbătorim acest eveniment anume odată cu hramul satului. Noi scriem istoria şi trebuie să lăsăm urmele fiecăruia pe acest meleag”.

Preşedintele raionului Ungheni, Ion Harea, a specificat că viaţa începe la ţară. După absolvirea institutului, dumnealui şi-a început activitatea la Grozasca. Tot aici şi-a găsit şi dragostea, căsătorindu-se cu o frumoasă localnică. „În România există un oraş cu o singură stradă, iar Grozasca este un sat cu numai două drumuri paralele şi gospodarii care trec pe ele se mândresc cu numele de ţăran”, a spus dl Harea.
Nina Gorincioi-Cadoppi, fostă locuitoare a satului, care este de 10 ani stabilită în Italia, a menţionat că Grozasca a fost ani la rând uitată de toţi. „Sunt cu sufletul aici, chiar dacă mă aflu departe. Pe şesul din faţa casei părinteşti am construit anul trecut o fântână şi o răstignire. Cea mai mare dorinţă a mea este reîntregirea familiilor acasă, în ţară, nu peste hotare, căci îmbogăţim alte ţări cu mâinile, sudoarea frunţii şi lacrimile noastre. Vreau să se audă iarăşi râsetele zglobii ale copiilor”. Nina Gorincioi-Cadoppi a ajutat mulţi pensionari ai satului, dar şi oameni bolnavi, contribuind financiar cu sume considerabile pentru medicamentele necesare lor sau pentru alte nevoi.

Conform Dicţionarului statistic al Basarabiei, Grozasca a apărut pe harta ţinutului în anul 1910, întemeiat de un grup de ţărani împroprietăriţi cu pământ, veniţi din Grozeşti, Nisporeni. Cătunul era inclus ca unitate administrativă în nomenclatorul poştal din 1913. În toamna lui 1922, Instituţia română „Casa Noastră” a oferit pentru 25 de ţărani din Grozasca 87 ha de pământ din fostele moşii boiereşti. Neavând biserică, noua aşezare aparţinea parohiei din Floriţoaia Veche. În 1940, autorităţile sovietice au înregistrat 729 de locuitori. După ani cumpliţi de război, foamete şi deportări, în 1949 populaţia se redusese la 515 suflete. Astăzi, satul Grozasca are 850 de locuitori şi 300 de gospodării.

Nelly Gâştemulte

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *