De exemplu, în anul 1953, conform unor date incomplete, locuitorii de la sate constituiau 49,6% din numărul total al celor stabiliţi în oraşele RSSM. Totodată, specificul dezvoltării oraşelor din republică rezida în ponderea mare în cota de sporire a migranţilor din alte republici ale URSS, în principal din RSFSR şi din Ucraina. În anul 1953 deplasările populaţiei urbane arătau astfel: 11,6 mii de persoane s-au transferat din unele oraşe ale RSSM în altele, 22,2 mii de persoane au venit în oraşe din satele RSSM, 19 mii de persoane au venit din oraşe şi din alte republici ale URSS (9,7 mii din oraşe ale RSFSR şi 6,9 mii din oraşe ale Ucrainei), 10,6 mii de persoane au venit din localităţi rurale din alte republici (4 mii din RSFSR şi 5,9 mii din Ucraina). Alte 2,7 mii de persoane venite din afara hotarelor RSSM nu au fost identificate ca locuitori urbani sau rurali. Astfel, dacă excludem deplasările populaţiei dintr-un oraş al RSSM în altul, iese că la 22,2 mii de migranţi moldoveni veniţi din satele republicii reveneau peste 32 de mii de migranţi din alte republici. Una dintre consecinţele acestui fenomen era creşterea diferenţelor etnice dintre oraşul şi satul moldovenesc. În timp ce la sate trăiau preponderent moldoveni, oraşele se formau într-o măsură mai mare din reprezentanţi ai altor naţionalităţi. (…)
(…) La fel ca şi în alte ţări, oraşele moldoveneşti le ofereau locuitorilor lor un şir de avantaje în comparaţie cu viaţa de la ţară. În sistemul sovietic aceste avantaje erau deosebit de substanţiale în virtutea politicii de stat de discriminare a ţărănimii şi de menţinere a unui statut social prioritar al populaţiei urbane. În cadrul sistemului sovietic, ţăranii nu erau supuşi doar unei exploatări economice sporite, ci şi discriminării sociale. Ei nu aveau paşapoarte, fapt care le limita libertatea de deplasare. Spre deosebire de oraşe, la sate, practic, lipsea asigurarea cu pensii. Resursele modeste pe care statul le aloca pentru dezvoltarea socială şi cea culturală erau canalizate în cea mai mare parte spre oraşe. Rezultatul acţiunii acestor factori era decalajul vizibil dintre nivelul de viaţă al populaţiei urbane şi al celei rurale. RSS Moldovenească nu era o excepţie în acest sens, după cum arată mulţi indicatori ai statisticii sociale.
Datorită sistemului de aprovizionare prin cartele, populaţia oraşelor a fost afectată într-o măsură mai mică de foametea din anii 1945-1947. Aceasta a fost şi cauza afluxului mare de migranţi spre oraşe, care, după cum am menţionat mai sus, a fost înregistrat în anii 1946-1947. Anume în toiul foametei, în anul 1946, s-a înregistrat cel mai mare nivel de spor mecanic al populaţiei oraşelor moldoveneşti – de circa 57 de mii de oameni. După anularea cartelelor în anul 1948, oraşele beneficiau în continuare de aprovizionarea de stat prioritară. În magazinele orăşeneşti era livrată cea mai mare parte a produselor alimentare şi industriale din fondurile de stat. Circulaţia mărfurilor din comerţul de stat şi cel cooperatist (inclusiv alimentaţia publică) în oraşe în decursul întregii perioade postbelice a constituit circa 60% din circulaţia totală a mărfurilor (în 1945 – 59,6%, în 1952 – 60,9%). Astfel, majorităţii covârşitoare a populaţiei rurale (în anul 1952 – 82% din totalul populaţiei republicii) îi reveneau cu mult mai puţin de jumătate din toate mărfurile din comerţul de stat. (…)
(…) Pe lângă îmbunătăţirea situaţiei materiale, oraşele le ofereau locuitorilor acestora un nivel mai înalt de instruire şi de servicii culturale. (…)
(…) Trebuie menţionat, în fine, faptul că munca orăşeanului nu doar era mai bine plătită, ci şi, de regulă, mai uşoară decât munca ţăranului din satul ruinat şi slab mecanizat. (…)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
