Actualitate

Femeile din Arabia Saudită vor avea dreptul să conducă motociclete şi camioane

În acest regat ultraconservator, femeile sunt supuse totuşi unor restricţii severe şi trebuie să fie sub tutela unui bărbat din familia lor pentru a putea studia sau călători.

,,Le vom permite femeilor să conducă motociclete" şi camioane, a dat asigurări vineri Direcţia Generală a Circulaţiei, răspunzând mai multor întrebări privind decretul regal anunţat în septembrie, conform agenţiei oficiale de presă SPA.

Întrebate despre posibilitatea de a se face o distincţie între femeile şi bărbaţii care conduc, prin plăcuţe de înmatriculare diferite, autorităţile au precizat că ,,nu va exista nicio diferenţiere".

În caz de infracţiuni sau de accidente grave, femeile-şofer vor fi totuşi duse la un centru de poliţie rezervat femeilor.

La sfârşitul lunii septembrie, comunitatea internaţională a salutat decizia ,istorică’ a regatului saudit, singura ţară din lume ca interzicea până acum dreptul femeilor de a conduce maşini.

Această măsură, cerută din 1990 de militante, unele dintre ele fiind chiar arestate pentru că au sfidat interdicţia, urmează să intre în vigoare începând cu iunie 2018.

Decizia a fost luată de tânărul prinţ moştenitor Mohammed ben Salmane, arhitectul unui amplu program de reforme economice şi sociale supranumit ,Viziunea 2030′, care vizează în special să crească participarea femeilor în câmpul muncii la 30% în 2030, comparativ cu 22% în prezent.

În afara faptului că va aduce pe străzi milioane de noi şoferi, decizia Riadului ar putea avea un impact semnificativ asupra economiei saudite, serios afectată de la mijlocul lui 2014 în urma scăderii veniturilor din petrol.

În Arabia Saudită, şomajul este extrem de ridicat în rândul femeilor, din cauza dependenţei lor totale de bărbaţi. 

Sursa: Capital.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *