Ești COOL și dacă vorbești corect: Acordul "ale cărui" reguli trebuie respectate

publicat în Timpul Liber pe 19 Mai 2021, 06:32

 În limbajul standard, în comunicarea oficială apare un tip de structură din două substantive, care sunt legate prin intermediul a două elemente: articolul posesiv al, a, ai, ale şi pronumele relativ care, cărui, căror (pentru masculin) şi care, cărei, căror (pentru feminin), de exemplu, scriitori ale căror opere, minister ai cărui angajaţi etc. În asemenea cazuri, acordul este unul „încrucişat”, căci nu se face între elementele alăturate, ci peste un cuvânt. Prin urmare, într-o sintagmă de tipul elev ale cărui note substantivul elev (masculin, singular) se acordă cu pronumele cărui (masculin, singular), iar articolul ale (feminin, plural) se acordă cu substantivul note (feminin, plural). Regula poate fi răstălmăcită şi altfel: al, a, ai, ale se acordă cu obiectul (nota sau opere, angajaţi etc.), iar cărui, cărei, căror se acordă cu posesorul (elevul sau scriitori, ministerul etc.).

Oricum, acest acord nu este prea simplu şi, în special în exprimarea orală, cere destul de multă atenţie şi abilitatea de a anticipa în gând logica construcţiei. Iar când lucrurile scapă de sub control, ne pomenim cu exprimări de tipul „A fost creată o comisie a cărui preşedinte trebuia să convoace şedinţa”. Cel care a ticluit enunţul s-a gândit că dacă-i „comisie”, atunci este „a” şi dacă-i „preşedinte”, atunci este „cărui”, numai că aceste acorduri sunt corecte doar când articolul sau pronumele sunt singure, şi nu combinate (o comisie a primăriei; cărui preşedinte nu-i convine?). Iar dacă alăturăm articolul şi pronumele, acordul trebuie făcut în conformitate cu regulile de mai sus, deci sintagma în care este vorba de comisie şi preşedinte va căpăta următorul aspect: comisie al cărei preşedinte. Respectiv, s-ar putea vorbi de comisie a cărei decizie, comisie ai cărei membri, comisie ale cărei şedinţe. Variante ale acestei construcţii sunt tot atâtea, câte forme are articolul posesiv: al, a, ai ale, care se acordă cu al doilea substantiv (preşedinte al, decizie a, membri ai, şedinţe ale).

Acest tip de construcţie apare mai mult în scris, astfel că la elaborarea textelor regulile „cordului încrucişat” trebuie respectate cu stricteţe.