Cultură

ERA LESNE DE PREVĂZUT…

Noi din parte-ne credem că o furtună de hârtie nu e în stare nicicând să risipească convingeri bine formate şi unitatea aceea
care se naşte din comunitate de interese şi de vederi. De aceea, oricât de mare ar fi bucuria „Românului”, ştim că ea nu e deloc
justificată şi cel puţin nu ne atinge pe noi, care de la-nceput şi până acuma am rămas consecvenţi, descoperind pas cu pas
minciuna şi duplicitatea politicii radicale şi neamăgindu-ne prin nici una din apucăturile partidului radical.
Limpede şi în mod neîndoios a dovedit dl Maiorescu în Cameră că ministrul nostru de externe ştia despre pretenţiile Rusiei
asupra Basarabiei şi cu toate astea n-a spus Camerei nimic, şi cu toate astea a dus armata peste Dunăre, ca să se lupte în
interesul celora care aveau să ne sfâşie ţara.

Şi când ţineam seamă de ştirile ce ne veneau din ziare străine, din Rusia chiar, în privinţa aceasta, eram numiţi calomniatori;
şi când ne rugam lui Dumnezeu să facă a trece păharul acesta de dinaintea noastră şi a nu ne împlini ceea ce vedeam
apropiindu-se ca fatalitatea, în ale cărei unde pluteau cu mulţumire roşii, atunci eram acuzaţi că vorbim rău de partidul
fanarioţilor şi de nobilul său aliat.

De aceea era evident că oricât de identice ar fi îndealtmintrelea principiile fundamentale ale partidului conservator,
numească-se el dreapta, numească-se centru, nu ne-am putut asocia la darea unui bil de indemnitate pentru actele acestui
minister care-a făcut atât de bine treburile Rusiei şi atât de rău pe-ale României.
Ceea ce e mai hazliu însă e desigur ştirea ce-o comunică ,,Românul” cititorilor săi cum că „Timpul”, zi „Timpul”, a devenit socialist. Pentru că arătăm cum ţăranul nostru, fie proprietar mare, fie mic, e singurul producător real în această ţară şi cum din spinarea acestui ţăran se nutresc toţi paraziţii liberali, impunându-i statului netrebnicia lor intelectuală şi morală, de aceea noi am devenit socialişti, ba mai mult, comunişti şi nihilişti.

Dacă arătăm că prin calamităţi economice ţăranul, care e proprietar şi producător, dă îndărăt şi se stinge prin greutatea
birurilor, că fiecare număr din „Monitor” cuprinde liste lungi de dări comunale, judeţene etc. care-n ultima linie se plătesc din
punga ţăranului pentru a întreţine o administraţie hoţească, atunci noi … suntem socialişti, se-nţelege. Şi dacă vom spune că
populaţiile noastre orăşeneşti au pierdut – prin importarea mărfurilor străine de tot soiul – pâinea zilnică şi sunt reduse parte la proletariat, parte la precupeţirea băuturilor spirtoase şi a obiectelor de consumaţie zilnică, adică trăiesc din scumpirea
artificială a acestor obiecte, atunci „Românul” va zice că suntem socialişti.

Tot atât de nepotrivită e citarea în această privire a unui alt articol din ,,Timpul”.
Despre articolul intitulat „Mişcările din Rusia” n-avem decât a repeta că este o corespondenţă din ,,Journal des debats”, ziar,
care în orice caz numai socialist nu e. E de la sine înţeles că, oricât de criminale ar fi mişcările din Rusia, noi nici le combatem, nici le aprobăm. Împărăţia vecină s-a izolat atât de mult de restul lumii încât mişcările dinlăuntrul ei nu înrâuresc întru nimic spiritul public al Europei şi sunt afaceri curat ruseşti. Pentru străinătate ele au valoare numai întru cât împiedecă sau înaintează scopurile guvernului rusesc şi poate că acest din urmă, ocupat îndestul înlăuntrul ţării sale, va exercita un amestec mai puţin simţitor în afacerile altora în afară. Interesul ce-l au ziarele străine – putem zice toată presa europeană – pentru acele mişcări e cu totul identic cu al nostru şi nu priveşte decât influenţa pe care ele ar putea-o avea asupra politicii externe a Rusiei. Asta-i destul de lămurit pentru a arăta deplina noastră neinteresare, fie în afirmativ, fie în negativ, pentru mişcările dintr-o ţară care am dori să ne inspire pe de-a pururea tot atât interes precât ne inspiră Afganistanul de ex., chiar dac-am trebui să renunţăm la onoarea de-a vedea pe dl Slăniceanu ministru plenipotenţiar la Curtea din Cabul.
Nu ştim pentru a câta oară cată să repetăm că reflecţiunile noastre nu le mai facem „Românului” îndeosebi.

Acest ziar a minţit de atâtea ori pe socoteala noastră, când cu bandele de săcui, când cu dezminţirile în privinţa banilor de
hârtie şi în chestiunea Basarabiei, care toate s-au dovedit din parte-i ca nevrednice apucături, încât noi faţă cu ziarul fanariot nu mai suntem în poziţie de apărare. Suntem prea sus pentru ca să ne poată atinge. Am spus totdeauna adevărul şi nu ne-am înjosit a întrebuinţa apucăturile coţcăreşti ale foilor fanariote. Deplângem că generaţia de astăzi ne dă ocazie de a spune atâtea adevăruri dureroase şi că mai ales partidul aşa-numit liberal ne impune, prin netrebnicia sa intelectuală şi morală, datoria sfântă de a-l contesta zi cu zi. Dar dacă poziţia noastră prin apărarea fără înconjur a adevărului devine grea din cauza alianţei naturale a celor mărginiţi şi a celor răi contra noastră, de pe altă parte calomnia şi minciuna nu ne pot atinge. Săgeţile neputincioase ale progeniturii importate a Fanarului se frâng fără putere de pavăza noastră. Statornici şi consecvenţi de la început, nimeni nu ne poate arăta o singură deviere din calea ce ne-am prescris-o.

12 octombrie 1878
Mihai Eminescu

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *