Eveniment

Elevii din Transnistria au fost audiaţi la CEDO

La 25 ianuarie 2012, au avut loc audieri în faţa Marei Camere a Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Catan şi alţii împotriva Rusiei. Reclamanții sunt elevii şi profesori ai Liceul Teoretic „Evrica” din or. Rîbnița, Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din or. Tighina şi Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” din or. Grigoriopol. Cererile acestora au fost depuse, după ce, în vara lui 2004, administraţia separatistă de la Tiraspol a încercat să închidă toate şcolile cu predare în limba română din Transnistria. Atunci au fost devastate sediile instituţiilor de învăţământ, arhivele au fost arse, iar unii părinţi au ajuns după gratii sau au fost ameninţaţi că-şi vor pierde locul de muncă, dacă nu-şi vor transfera copiii la şcoli locale cu predare în "limba moldoveneasă". 

Reclamanții susțin că au fost hărţuiţi de către regimul ilegal din stânga Nistrului, deoarece au ales să utilizeze alfabetul latin. Copiii au fost obligaţi să urmeze un curriculum local, inspirat de către administrația ilegală din teoria și metodele sovietice, bazate pe lipsa unor valori moderne precum drepturile omului, toleranța și non-discriminarea. Iar acest lucru a constituit o încălcare a dreptului lor la educaţie şi învăţământ, în conformitate cu propriile convingeri.

În fața CEDO, aceștia au fost reprezentaţi de juriştii Asociaţiei Promo-Lex Alexandru Postică, Ion Manole, Pavel Postică, precum şi  Pádraig Hughes, jurist de la INTERIGHTS. Avocatul Alexandru Postică susţine că măsurile de la Tiraspol au fost în mod direct legate de etnia română şi limba reclamanţilor. Obligaţia de a studia în limba moldovenească cu grafie chirilică poate fi explicată doar prin dorinţa autorităţilor separatiste de a descuraja diversitatea lingvistică şi culturală.

La rândul său,  Pádraig Hughes a subliniat faptul că încălcarea drepturilor reclamanților a avut loc pe fundalul sprijinului politic, militar și economic acordat  administrației de la Tiraspol de către Federația Rusă,  iar ca urmare a acestui sprijin administrația și-a putut menține și întări poziția pe acest teritoriu. 

CEDO urmează să ia o decizie în această cauză. 

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *