Editorial

E timpul să ne regretăm votul din 30 noiembrie?

A avea răbdare se referă la procesele pozitive de lungă durată, ceea ce e altceva decât a răbda, lucru la care ne pricepem de minune. Mai ales atunci când suntem călăriți.

Eu aș completa această descriere scurtă și sumbră prin faptul că suntem foarte ușor manipulabili. Încă din prima săptămână, toată lumea a început să li se zgaibere celor trei lideri proeuropeni în creștet, instigându-i să semneze mai repede protocolul de formare a AIE3. Lucrurile, însă, au stagnat, chiar dacă tatonările interpartinice erau în toi, fără știrea noastră. Au trecut de atunci șase săptămâni, iar atenția noastră tot la durata negocierilor a rămas, în loc să ne concentrăm la calitatea deschisă sau închisă a acestora.

Altfel spus, nu durata aparent extinsă a negocierilor, ci stilul obscur, tributar unor apucături comuniste ale liderilor noștri, reprezintă problema noastră reală. Cinismul negociatorilor reiese din faptul că aceștia ne cer susținerea punctelor lor de vedere, fără a ne spune care sunt aceste puncte de vedere ale lor. Jocul lor este politicianist și ieftin, în care nu mizează pe comunicarea directă cu propriii lor votanți, ci pe comunicarea intermediată de aplaudaci, presă cumpărată și comentatori partizani. Aceștia aleg să ni se adreseze doar când consideră că e timpul să le mai dedice niște junghiuri viitorilor lor colegi de alianță, noi având rolul de galerie. Acest tratament în sine, indiferent de culorile următorului guvern, mă face să-mi regret votul. Singurul lucru care mă încurajează (și mă scârbește în același timp) este că astăzi aș vota la fel, doar pentru ca parcursul nostru european să aibă cea mai mică șansă, în detrimentul celui siberiano-putinist.

În mod ironic, singurii care n-au suferit de junghiurile celorlalți sunt comuniștii. Chiar dacă aceștia din urmă vor avea un rol decisiv în toată afacerea murdară a negocierilor obscure. Mă întreb de ce ar avea PLDM și PD nevoie de comuniști în parlament, dacă nu pentru alegerea președintelui și modificarea constituției (plus încă cinci parlamentari rupți de ici-colo pentru a ajunge la 67). De ce ar declara negociatorii PLDM și PD că scopul discuțiilor lor „productive” cu PCRM ține de asigurarea majorității parlamentare, când respectiva majoritate poate fi asigurată bine-mersi împreună cu PL, prin refacerea AIE? Această a doua posibilitate ar trebui să fie, de altfel, argumentul suprem pentru care PLDM și PD să se abțină de la invitarea unor actori antieuropeni la tratative. Promisiunea de refacere a Alianței a fost, fără îndoială, „mirajul” care i-a adus pe foarte mulți dintre noi la vot, călcându-ne pe propriile valori.

Astăzi, însă, sub pretextul realizării unui consens larg, ni se prezintă includerea PCRM la „semi-guvernare” drept singura soluție. Asta chiar dacă, în 2009, 2010 și 2013, proeuropenii au guvernat nestingherit fără a avea o majoritate constituțională. Sigur, ar fi fost frumos ca astăzi, în ianuarie 2015 să avem 76 de parlamentari proeuropeni. Până în 2018 să adoptăm pachetele de legi întru integrare, să ne alegem cumva și un președinte proeuropean (cu toate că nici actualul nu e de lăsat). Dar a crede că PCRM este proeuropean și a-i include la guvernare ar fi o mare greșeală. Ce ne face să credem că aceeași comuniști care, de când îi știm, au criticat UE, brusc vor reforma societatea prin pârghiile care li s-ar oferi? Nimic.

N-ar fi mai înțeleaptă reeditarea AIE, guvernarea cu 55 de mandate, implementarea Acordului de Asociere și modificarea Constituției în sensul alegerii directe a președintelui republicii în 2016? Până atunci, AIE3 va fi demonstrat tuturor, prin modul în care va fi guvernat, că merită să dea și președintele, nu doar guvernarea, candidatul acesteia învingând la prezidențiale. Dar se pare că nu se poate, pentru că Mihai Ghimpu vrea să fie un președinte ales în parlament cu 51 de voturi, din postura liderului de partid cu 10%. Ei bine, treaba asta nu mai aduce deloc a democrație și liberalism la firul ierbii, ci a manie. Și chiar dacă renunțarea la statutul de neutralitate, respectiv depolitizarea instituțiilor și aducerea unor experți străini în fruntea lor sună toate bine, gesturile lui Ghimpu demonstrează că alta e miza sa.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *