Actualitate

Dosarul Mineriadei: 211 persoane au fost chemate la audieri

Urmărirea penală în cauză se desfăşoară într-un mod ritmic, ţinând seama de complexitatea deosebită a acesteia, în vederea soluţionării sale temeinice, legale şi cu celeritate.

Reamintim faptul că, prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g şi j din Codul penal, constând în reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aprox. 1.000 de persoane în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanşat de către muncitori din unele centre industriale şi bazine carbonifere din ţară.

Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la participarea altor persoane la săvârşirea faptelor descrise anterior. Cercetările continuă în cauză, iar pe măsura derulării lor vom informa opinia publică. 

sursa: presalibera.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *