Moldova

DOSARE PENALE pentru arborarea drapelelor BICOLORE

Constatarea aparţine Procuraturii Generale, care a intentat cinci dosare penale pe faptul arborării drapelelor. Precizăm că în aceste localităţi drapelele bicolore au fost scoase.

Arborarea drapelului bicolor a fost calificată de procurori drept profanare a Drapelului de Stat al R. Moldova, fapt ce contravine Constituţiei Republicii Moldova, Legii privind Drapelul de Stat, altor legi. Autorii unor astfel de acţiuni urmează a fi supuşi răspunderii penale în baza prevederilor art. 347 Cod Penal „Profanarea simbolurilor naţional-statale” şi art. 328, Cod Penal „Depăşirea atribuţiilor de serviciu”.

„Procurorii au pornit cinci dosare penale. Drapele bicolore au fost arborate în municipiul Bălţi, oraşele Drochia, Edineţ, Soroca, Cimişlia, Basarabeasca, Cahul, Donduşeni şi satele Horodişte, Moşana, Elizavetovca şi Teleşeuca din raionul Donduşeni, satul Copceac din raionul Ceadâr-Lunga, s. Talmaza din raionul Ştefan-Vodă şi comuna Bălţata din raionul Criuleni. Dosarele se află în faza de urmărire penală. Nu vă pot spune ce riscă cei care au încălcat legea, pentru că articolele menţionate prevăd sancţiuni diverse. Instanţa va decide”, ne-a spus ofiţerul de presă al PG, Maria Vieru.

„În cadrul urmăririi penale vor fi stabilite persoanele care au fort implicate în această acţiune. Procurori au contestat toate deciziile de arborare a drapelelor bicolore, adoptate de consiliile teritoriale. Acestea sunt ilegale. Procuratura va reacţiona şi în continuare la toate acţiunile ilegale ale administraţiei publice locale privind arborarea drapelelor”, a conchis Maria Vieru.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ministrului de Interne, Eugen Onică, persoanele care vor arbora alte drapele decât cel oficial al RM vor fi documentate, iar în cazul în care se va constata că au încălcat legea, vor fi pedepsite contravenţional. „Nu există niciun ordin special pentru arestarea sau reţinerea persoanelor care vor arbora drapele”, ne-a spus Onică.

Profanarea simbolurilor naţional-statale se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 700 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 220 de ore, sau cu închisoare de până la 1 an. Acţiunile menţionate, săvârşite de persoana cu funcţie de răspundere responsabilă pentru respectarea modului de utilizare a simbolurilor naţional-statale, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 800 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu amendă în mărime de la 150 la 400 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani. Aceleaşi acţiuni săvârşite de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *