Actualitate

Donald Trump l-a ameninţat pe Shinzo Abe că-i trimite 25 de milioane de mexicani

Summitul celor şapte state puternic industrializate ale lumii, G7, s-a încheiat într-o stare de confuzie, după ce preşedintele american a respins brusc declaraţia de consens şi l-a atacat virulent pe premierul canadian Justin Trudeau.

În spatele scenei, omologii lui Trump au rămas consternaţi de ”săgeţile” verbale pe diverse teme, de la comerţ la terorism şi migraţie, scrie The Wall Street Journal, citând oficiali europeni prezenţi.

La un moment dat, Trump a descris migraţia ca fiind o mare problemă pentru Europa, apoi s-a adresat lui Abe: ”Shinzo, tu nu ai această problemă, dar pot să-ţi trimit 25 de milioane de mexicani şi o să fii afară din funcţie foarte curând”, declaraţie ce a stârnit iritare în încăpere, potrivit unui oficial al UE.

Sursa a adăugat că, atunci când s-a discutat despre Iran şi terorism, Trump l-a luat în vizor pe preşedintele francez Emmanuel Macron, căruia i-a spus: ”Trebuie să ştii despre acestea, Emmanuel, deoarece toţi teroriştii sunt la Paris”.

Nici preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker n-a scăpat de ”săgeţile” verbale ale lui Trump. Şeful executivului UE a fost descris în mod repetat de către Trump drept ”brutal killer” (ucigaş brutal), referindu-se la politica antitrust a blocului comunitar şi la amenzile fiscale împotriva unor companii tehnologice americane care au ajuns la miliarde de dolari.

Summitul G7 din Canada a fost dominat de divergenţe puternice pe tema comerţului, liderii celor mai industrializate state ale lumii aliniindu-se împotriva ameninţărilor lui Trump privind introducerea de tarife grele la importurile de oţel şi aluminiu.

După respingerea declaraţiei comune, Trump şi înalţi consilieri ai săi l-au atacat pe Trudeau, acuzându-l de lipsă de onestitate şi de trădare.

Sursa: Agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *