Ultima oră

Donald Trump îi cere lui Biden să demisioneze după victoria talibanilor în Afganistan

​Fostul preşedinte american, Donald Trump, a estimat duminică că succesorul său la Casa Albă, Joe Biden, ar trebui să demisioneze ca urmare a victoriei talibanilor în Afganistan, dar şi pentru gestionarea defectuoasă a altor dosare, precum cel al pandemiei, informează AFP citată de Agerpres.

"Este timpul ca discreditatul Joe Biden să demisioneze pentru că a permis ceea ce s-a întâmplat în Afganistan, dar şi din cauza creşterii ameţitoare a COVID-ului, a dezastrului de la graniţă, a suprimării independenţei noastre energetice şi a paraliziei economiei noastre", a scris fostul preşedinte republican într-un comunicat.

"Aceasta ar trebui să fie uşor având în vedere că încă de la început nu a fost ales în mod legitim", mai susţine Donald Trump, care continuă să afirme în mod eronat că a câştigat alegerile prezidenţiale din 2020.

Deşi fostul lider de la Casa Albă a supervizat negocierile cu talibanii în vederea retragerii soldaţilor americani din Afganistan, în prezent intenţionează să dea vina pe succesorul său pentru dezastrul militarilor afgani.

"Ceea ce a făcut Joe Biden în Afganistan este mitic. Va rămâne una din cele mai mari înfrângeri din istoria americană", l-a ironizat duminică, într-un comunicat precedent, Donald Trump pe actualul preşedinte al SUA.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *