Timpul Local

Distincţii de stat pentru promovarea valorilor naţionale

Decorată cu Ordinul „Gloria Muncii”, Alexandra Tănase, profesoară de limba română de la Liceul „Gaudeamus” a menţionat pentru TIMPUL că distincţia oferită este o încununare a celor 40 de ani pe care i-a dedicat copiilor şi limbii române. De fapt, dosarul profesoarei, cu recomandarea de a i se acorda o distincţie de stat pentru merite deosebite în promovarea limbii române a fost prezentat cu cinci ani în urmă, dar guvernarea comunistă, fiind departe de valorile naţionale, nu i-a acordat nicio atenţie.

Cu „Ordinul de Onoare” au fost decoraţi ministrul Educaţiei Leonid Bujor, rectorul Universităţii de Stat din Tiraspol (UST) Laurenţiu Calmuţchi, rectorul Universităţii Pedagocice de Stat „Ion Creangă” Nicolae Chicuş, alţi profesori şi şefi de catedre ai universităţilor din Moldova.

Meritele acestor oameni, a remarcat Mihai Ghimpu, sunt incontestabile şi au fost mai întâi apreciate de colectivele în care lucrează. Înainte de a primi distincţiile, ei au beneficiat de votul întregului colectiv. „Statul va susţine în continuare cetăţenii care contribuie la promovarea valorilor naţionale, la reformarea şi modernizarea R. Moldova”, a menţionat şeful statului.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *