Actualitate

Din 1 iulie, Serviciul Grăniceri va fi demilitarizat

Astfel, polițiștii de frontieră vor avea dreptul să iniţieze urmăriri penale, să examineze contravenţii şi să combată criminalitatea transfrontalieră. Colaboratorii poliției de frontieră vor purta uniformă de tip nou și vor fi remunerați cu același salariu – între 3.000 şi 6.000 lei, chiar dacă responsabilitatea acestora va fi mai mare. Despre aceasta a anunțat, ieri, directorul general al SG, Roman Revencu, în cadrul celei de-a XX-a aniversare de existenţă instituţională. 

Dimineață, grănicerii au depus flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul capitalei, ulterior festivitatea a continuat cu un concert, care s-a desfăşurat la Palatul Naţional ”Nicolae Sulac”. La eveniment au fost prezenţi preşedintele R. Moldova Nicolae Timofti, prim-ministrul Vlad Filat, ministrul Afacerilor Interne Alexei Roibu, reprezentanţii misiunilor diplomatice şi şefii instituţiilor similare Serviciului Grăniceri din mai multe state europene.

În cadrul evenimentului au fost prezentate și expoziţii cu mijloacele tehnice din dotarea Serviciului Grăniceri, uniforme militare, precum şi harta Republicii Moldova creată exclusiv din monede. 

N. G.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *