Opinii și Editoriale

Dileme si false dileme la Chisinau

„Statele care au un viitor, la fel ca si indivizii, trebuie sa fie capabile sa astepte” (Lord Salisbury, 1878)

Apar tot mai multe semne de intrebare legate de coerenta si unitatea AIE in raport cu anumite teme majore. Unele sunt intemeiate, altele, nu. Insa ingrijorarile sunt deseori exagerate sau ipocrite. Caci, cine si-a imaginat ca AIE ar fi coerenta si unitara din toate punctele de vedere? AIE este un compromis, dar unul cu incontestabil mai mult potential pozitiv decat defunctul regim Voronin. Iar (posibilele) dileme, sa le trecem in revista…

Dilema Marian Lupu

Premierul Vlad Filat a spus, in „limba romana”, doua lucruri test pentru Alianta: revenirea la „Istoria Romanilor” si apropierea de NATO. Marian Lupu a reactionat nefavorabil la aceste chestiuni, tot el si partidul sau asumandu-si rolul de garanti impotriva oricarei periclitari a neutralitatii RM (!). De ce face Marian Lupu aceste gesturi? O parte dintre membrii AIE si a comentatorilor de la Chisinau le considera atitudini „tactice”, respectiv o tentativa de a ramane undeva intre electoratul liberalilor din AIE, mai radicalizat pe aceste chestiuni, si cel mai apropiat de PCRM.

Pentru cei care cred asta prestatia fostului spicher este explicabila si scuzabila, mai ales ca doar asa el poate beneficia de voturile „opozitiei constructive” din interiorul PCRM. Altii, adica unii membri ai PCRM, unii „comentatori internationali” sau experti din jurul Kremlinului, considera ca atitudinea lui Lupu este „strategica” si, de aceea, il si sustin! Liderul PD ajunge astfel candidatul unor tabere cu mize si geografii diferite: unii il vad ca pe un tactician, altii – garant al mentinerii distantei fata de Bucuresti, altii percep relatia Voronin-Lupu in termenii Kucima-Ianukovici). Unde e adevarul vom vedea numai cu ocazia alegerii sefului statului si a eventualei prestatii a viitorului presedinte. Deocamdata, consemnam dilema: ce vor face adeptii sai de astazi, indiferent din ce tabara vin, cand vor vedea ca Lupu, maine, va proceda altminteri?

Dilema alegerilor anticipate

Miza alegerii presedintelui este oricum umflata artificial, in conditiile in care puterea reala a unui presedinte, fara majoritate parlamentara, e incontestabil mai redusa decat cea a executivului. Mai mult, uneori e ridicata extrem de sus, la dimensiunile unui „a fi sau a nu fi” pentru proiectul politic al RM. Ceea ce este excesiv. In niciunul dintre cazuri situatia nu va fi nici dramatica, nici ideala. Daca, de pilda, Marian Lupu este ales, atunci AIE va lucra, in formatiune completa, la implementarea a ceea ce si-a propus in programul de guvernare. Dar daca declaratiile lui Marian Lupu referitoare la manualele de istorie sau la NATO sunt „strategice”, nu „tactice”, atunci nu avem nicio garantie ca divergentele din AIE vor disparea.

Aici se adauga si dificultatea evidenta de a guverna patru ani cu o opozitie amenintatoare de 40% in Parlament, postura deloc ideala. Daca, totusi, presedintele nu va fi ales, lucrurile nu trebuie dramatizate. In ceea ce priveste coerenta AIE, aceasta va creste, pentru ca respingerea candidaturii lui Marian Lupu il va impinge pe acesta mai aproape – si nu mai departe! – de liberali. In plus, eventualele alegeri anticipate de la anul, dupa o iesire buna din iarna a AIE, va fi strict in beneficiul Aliantei si in detrimentul PCRM. Una peste alta, dincolo de calculele hartiei, in niciunul dintre cazuri – AIE cu presedinte ales de catre Parlament sau fara – nu e nevoie nici de lacrimi, nici de rasete, ci de calm.

Dilema relatiilor cu Rusia

Summitul CSI, a carui valoare azi e mai degraba subiectiva decat obiectiva – prilej de depasire a disonantelor cognitive deopotriva ale Moscovei si ale celorlalti ex-membri ai URSS – aduce in prim-plan relatiile cu Rusia. Ce vrea astazi Moscova de la RM? In niciun caz miscari bruste, nici spre Est, nici spre Vest. Spre Est, adica Transnistria, in legatura cu care Moscova era ingrijorata de un eventual „scenariu georgian”, adica ceea ce in interpretarea ei era interventia armata a Tbilisului impotriva celor doua regiuni separatiste. Scenariu inacceptabil, desi o asemenea evolutie nu a fost reala nicio clipa. Spre Vest inseamna, inainte de toate, Romania si NATO.

Moscova nu vrea intrarea NATO in RM, la fel cum nu vrea unificarea dintre Romania si RM, care, in acest moment, ar crea probleme masive de stabilitate regionala (ruptura de Transnistria etc.). De aici si semnalele Moscovei, care nu a uitat sa avertizeze ca este gata sa-si protejeze „cetatenii din Transnistria” sau ca e dispusa sa recunoasca regiunea separatisa in anumite conditii. Moscova vrea mentinerea status-quo-ului, cu ea la timona. Asta in conditiile in care nu exclude, pe termen lung, o apropiere consistenta a Bucurestiului de Chisinau, fiind din ce in ce mai constienta de mentalitatile in schimbare din RM, dupa cum sugera in preajma summitului CSI ziarul rusesc „Izvestia”.

In ceea ce priveste sugestiile de inlocuire a trupelor rusesti de mentinere a pacii cu unele sub egida UE, aceasta propunere a mai fost facuta cu vreo patru-cinci ani in urma, fara niciun rezultat concret. Asa va fi si acum, mai ales ca europenilor nu le trece nici macar prin gand sa intre acolo inainte de o solutionare politica, iar secretarul general al OSCE a anuntat deja ca nu e cazul. Una peste alta, ramane limpede ca jocurile geopolitice se suspenda, iar miza cea mai importanta a guvernarii AIE, respectiv eforturile de europenizare ale RM, nu are un potential exploziv in raport cu Moscova.

Dilema relatiilor cu Romania

Cat e prea mult si cat e prea putin in relatia Chisinau-Bucuresti? Si care e viitorul acesteia? Nu este deocamdata clar din doua motive: pozitiile din cadrul AIE nu coincid la acest punct, iar blocajele politice de la Bucuresti reduc semnificativ viteza contactelor dintre cele doua capitale. Totusi, acestea sunt detalii. Relatia dintre cele doua state nu trebuie gandita nici in graba, nici pe termen scurt. Deocamdata, suntem la „punctul zero”, pentru ca (doar) asta a insemnat ridicarea vizelor pentru cetatenii romani. Si de aici incolo exista enorm de multe lucruri de facut. Un singur exemplu: Acordul de Asociere a Romaniei la UE a fost semnat la 1 februarie 1993 si a intrat in vigoare la 1 februarie 1995 (la 22 iunie Romania a depus cererea oficiala de aderare la UE). Ce inseamna asta?

Inseamna ca RM, in eventualitatea semnarii unui Acord in 2010, va mai trebui sa astepte cel putin 12 ani pentru aderarea la UE. Si asta in conditiile „normale”, cand Europa era pregatia si dispusa la integrare europeana. Acum, nu mai este. Astfel ca, dincolo de orice gripaje de moment (neplacute, e adevarat), noile echipe de la Chisinau si Bucuresti vor trebui sa genereze o viziune noua, care sa scoata RM din seria insuficienta a „Parteneriatului Estic“, dar nu negandu-l, ci completandu-l. Solutia ce ar individualiza RM ar putea suna asa: „Parteneriat Estic” plus „parteneriat special cu Romania”. Doar asa poate spera Chisinaul ca va reusi sa compenseze „oboseala extinderii” care s-a instalat insidios la Bruxelles si sa incerce sa nu mai tina inca o generatie in afara spatiului european.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *