Timpul Local

Deja 40% din deţinuţi şi-au exprimat opţiunea

Pentru desfăşurarea alegerilor, în toate instituţiile penitenciare au fost instalate cabine de votare, iar Departamentul Instituţiilor Penitenciare a asigurat accesul reprezentanţilor comisiilor electorale, observatorilor electorali şi a urnelor mobile electorale.

Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase a verificat împreună cu reprezentanţii mass-media condiţiile secţiilor de votare din cadrul Penitenciarului nr. 13, menţionând că deţinuţii au condiţii de votare mai bune decât multe primării sau alte instituţii publice.

Deţinuţii au spus că le-a fost prezentată toată informaţia privind dreptul constituţional de a participa la referendum, cît şi despre procedura de vot cu urna mobilă în instituţiile penitenciare.

„Sunt bucuros că statul mi-a asigurat dreptul la vot şi are grijă de respectarea drepturilor mele chiar dacă sunt lipsit de libertate. Astăzi voi vota pentru binele ţării, deoarece părerea poporului contează pentru depăşirea crizei politice” a menţionat Mihai.

Până la ora 12.00, 40% din deţinuţi şi-au exprimat opţiunea de vot.

Conform modificărilor operate la Codul Electoral al RM în iunie 2010, toate categoriile de deţinuţi, cu excepţia deţinuţilor ce au cetăţenie străină şi a persoanelor fără cetăţenie, beneficiază de dreptul la vot. Astfel, 4892 deţinuţi din totalul de 6403 deţinuţi aflaţi în detenţie în cele 17 instituţii penitenciare din ţară şi-au putut exprima, azi, opinia.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *