Actualitate

Decizie istorică. Statele Unite s-au RETRAS din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

Haley a declarat că organismul internaţional "batjocoreşte drepturile omului" şi lansează acuzaţii împotriva unor "state cu un palmares pozitiv în domeniul drepturilor omului pentru a distrage atenţia de la cei care încalcă drepturile".

Washingtonul a criticat în repetate rânduri faptul că este permis ţărilor care încalcă drepturile omului să fie membre ale consiliului cu sediul la Geneva.

Pe de altă parte, activiştii sunt de părere că retragerea SUA va afecta eforturile de monitorizare si penalizare a abuzurilor comise de diverse ţări de pe glob.

Decizia Washingtonului vine în contextul în care organismul ONU a criticat politicile Administraţiei Donald Trump în ceea ce priveşte imigraţia, în special separarea copiilor imigranţi de părinţi la frontiera SUA-Mexic.

Boris Johnson, ministrul britanic de Externe, a declarat că decizia SUA este "regretabilă", argumentând că deşi este necesară reformarea consiliului, organismul are un rol "crucial în privinţa tragerii la răspundere" a ţărilor care comit abuzuri.

Pe de altă parte, Benjamin Netanyau, premierul Israelului, a salutat decizia "curajoasă" a Administraţiei Trump.

Israelul a fost în repetate rânduri ţinta criticilor Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, în legătură cu situaţia palestinienilor din această ţară.

Ambasadorul rus la ONU critică decizia SUA de a se retrage din Consiliul pentru Drepturile Omului

Statele Unite vor să transforme Consiliul ONU pentru Drepturile Omului într-un instrument de promovare a propriilor interese şi de pedepsire a celor care sunt împotriva lor, a declarat ambasadorul Rusiei la ONU, relatează site-ul agenţiei Tass.

Consiliul pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite, la fel ca tot cadrul ONU, a fost înfiinţat pentru a "ajuta toate statele membre, nu doar o naţiune sau un grup de naţiuni", a adăugat ambasadorul Rusiei la ONU.

"Din păcate, colegii noştri din Washington nu înţeleg asta. Totuşi, răspunsul comunităţii internaţionale la ideea (Statelor Unite) de reformare a consiliului arată că sunt izolaţi în această problemă", se arată într-un comunicat al reprezentanţei Rusiei.

"Se pare că Statele Unite ar vrea să transforme consiliul într-un instrument prin care să îşi promoveze interesele şi să pedepsească ţările care nu sunt de acord cu Washingtonul", se mai arată în comunicat.

Sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *