Editorial

De ce moldovenii nu sunt lituanieni

Cu acest prilej, au avut loc un concert la Sala cu Orgă, expoziţii despre istoria şi cultura celor două ţări, o conferinţă internaţională privind viitorul european al R. Moldova pornind de la experienţele Lituaniei, la care au participat deopotrivă intelectuali şi oameni politici din cele două state, iar cel mai important moment l-a constituit recepţia oficială din 28 iunie, oferită de Ambasada Lituaniei cu ocazia acestui eveniment.

Faptul că anume data de 28 iunie, ziua ocupaţiei sovietice a Basarabiei, a fost aleasă expres de lituanieni pentru recepţie are o semnificaţie simbolică şi istorică deosebită, lucru care ar fi trebuit să fie clar oricui, care are cât de cât idee despre istoria noastră. Anul 1940 este cel care ne uneşte în destin nefericit, pentru că atunci, din cauza circumstanţelor nocive ale timpului, imperiul sovietic a ocupat deopotrivă Basarabia şi Lituania, instaurând în ambele un regim represiv diabolic. Dincolo de faptul că am atestat o lipsă crasă de interes a oficialităţilor de la Chişinău în organizarea unor manifestaţii de răspuns, dincolo de faptul că nu prea am văzut politicienii moldoveni înghesuindu-se pentru onorarea evenimentelor organizate de Ambasada Lituaniei, la recepţie am asistat la o lipsă elementară de cultură politică şi istorică din partea ministrului Justiţiei, Oleg Efrim, care a venit cu un mesaj din partea Guvernului. A citit de pe foaie despre nişte eforturi comune pe care le fac cele două ţări pentru prosperare şi reformare, a mornăit despre ajutorul pe care Lituania îl acordă RM pe calea integrării europene, iar la final a spus despre asistenţa lituaniană în reformarea sistemului juridic moldovenesc. Fără îndoială că sunt lucruri importante. Dar niciun cuvânt despre 28 iunie, despre încărcătura istorică a acestei date, despre solidaritatea lituaniană în consemnarea acestui eveniment tragic pentru istoria noastră, despre suportul istoric constant al lituanienilor în renaşterea noastră naţională sau efortul comun în obţinerea independenţei. Şi atunci m-am întrebat, cum se face că ambasadoarea Lituaniei în RM, Violeta Motulaite, este un mai mare patriot al RM şi un mai bun cunoscător al istoriei noastre decât ministrul „european şi pragmatic” Oleg Efrim? Iar răspunsul este simplu – pentru că lituanienii nu sunt moldoveni, lituanienii sunt parte a civilizaţiei europene, sunt membri ai NATO şi ai Uniunii Europene. Mai mult decât atât, lituanienii nu uită istoria, dar, spre deosebire de moldoveni, învaţă din ea.

Am fi putut şi noi să fim aşa, că am fost în aceeaşi oală. Împreună cu lituanienii am fost parte a Imperiului Rus până în 1918, fiind expuşi unor procese intense de deznaţionalizare, ca şi lituanienii am devenit parte a lumii libere în anul 1918, ei prin obţinerea independenţei, noi prin unirea cu România, am împărţit împreună soarta nefericită a ocupaţiei sovietice în anul 1940, ca peste 50 de ani să facem parte din imperiul sovietic, rupţi de civilizaţia occidentală şi expuşi unor experimente totalitare inumane, împreună am luptat pentru obţinerea independenţei, iar suportul lituanienilor pentru renaşterea identităţii noastre naţionale este un lucru bine cunoscut, împreună am pus presiune asupra centrului sovietic pentru obţinerea condamnării pactului Molotov-Ribbentrop în vederea restabilirii unui adevăr istoric, am fost primii care am avut curajul să recunoaştem independenţa Lituaniei, atunci când încă mai era URSS, lucru pe care lituanienii nu-l vor uita niciodată, împreună am obţinut independenţa şi am privit cu optimism spre viitorul nostru european.

Numai că lituanienii au ajuns acolo unde s-au pornit, în NATO şi UE, liberi şi prosperi, iar noi am ajuns în CSI şi sub controlul Moscovei, săraci şi înrobiţi. Ştiţi de ce? Pentru că lituanienii învaţă din istorie, pentru că lituanienii n-au avut sneguri, lucinschi, voronini, diacovi, lupi, filaţi sau efrimi care să nu înţeleagă că anul 1940 este un an important în definirea identităţii noastre europene, este un an care ne-a rupt în esenţă de civilizaţia europeană şi ne-a băgat într-un construct sovietic, de sorginte euro-asiatic. Poţi mecanic copia la infinit modelele civilizaţiei europene, poţi mima la nesfârşit valorile sale şi imita instituţiile. Toate aceste eforturi vor fi inutile atâta timp cât nu simţim această civilizaţie istoric, spiritual, cultural şi mental, iar anul 1940 este unul care stabileşte acest hotar între a fi european şi euro-asiatic. Din acest punct de vedere, cu inconştienţa istorică şi politică a snegurilor, lucinschilor, voroninilor, diacovilor sau lupilor lucrurile sunt cam clare, am văzut şi în Parlament acest lucru. Mă întreb de ce situaţia este similară în cazul tânărului ministru Efrim (şi a celorlalţi tineri politicieni „europeni şi pragmatici” din RM)? Dacă Oleg Efrim a îndeplinit instrucţiunile şefului său Vlad Filat, atunci poate să-i transmită că acesta degeaba a făcut facultatea la Iaşi, iar dacă a făcut-o din ignoranţă este şi mai regretabil, pentru că din câte ştiu vine dintr-o familie de istorici. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *