Eveniment

De 5 x ori TIMPUL

La 26 septembrie 2005, in Hotelul „Europa” din Iasi, se intalnesc presedintii Traian Basescu si Vladimir Voronin. Potrivit presei, „s-a constatat o deschidere politica in relatiile dintre cele doua tari”. La 30 septembrie, Nicolae Andronic publica in TIMPUL „O scrisoare la Strasbourg”, intitulata „In Moldova, puterea a fost uzurpata de o singura persoana”. In acelasi numar, intr-o scrisoare zguduitoare, pensionara Eleonora Rusu din Soroca, medic cu o vechime de munca de 42 de ani si o pensie de 440 de lei, ne marturiseste: „Traiesc cu 150 grame de paine pe zi…”.

 

Luni, 3 octombrie, este lansat Cotidianul National Independent TIMPUL: cinci aparitii pe saptamana, acoperire nationala, independenta editoriala. In prima pagina, Constantin Tanase scrie despre Consiliul de Observatori al „Teleradio-Moldova” – „un organism foarte democratic si foarte mort” -, iar printre noutatile numarului se remarca Sudoku, jocul care, la acea vreme, era aproape necunoscut la Chisinau. A doua zi, aparitia Cotidianului National TIMPUL e salutata de catre medicul Alexandru Caraus, publicistul Andrei Vartic si directoarea CIJ, Angela Sarbu.

„Cotidianul anului 2005”

In octombrie 2005, colega noastra Natalia Hadarca devine laureata a concursului „Premiile ONU 2005”. La 19 decembrie, la cea de-a 15-a editie a Galei Teatrului „Satiricus I. L. Caragiale”, TIMPUL e desemnat drept „Cotidianul anului 2005”. A doua zi, colega noastra Ina Prisacaru intra in posesia unuia dintre cele zece mere de sticla, acordate pentru cei mai buni „Zece jurnalisti ai anului” de catre Centrul Independent de Jurnalism, si a Premiului pentru cel mai bun jurnalist al anului, oferit de Asociatia Presei Independente. Iar Constantin Tanase este singurul ziarist inclus in topul „50 cei mai influenti moldoveni”, realizat de revista „VIP magazin”.
 

 

Europa e in alerta – gripa aviara a ajuns in Romania! La Chisinau, responsabilii spun ca nu avem de ce sa ne facem griji – gainile noastre mor, insa nu din cauza gripei aviare. Colega noastra Laura Vieru il gaseste, intr-o clinica din Chisinau, pe cel mai gras om din Moldova. Totusi, desi are 350 kg, V. e departe de a intra in „Guinness Book” – detinatorul recordului are 580 kg. Gandindu-se, probabil, ca moldovenii sunt prea grasi, statul elaboreaza Legea Ghilotinei, ce are drept scop simplificarea cadrului legislativ pentru activitatea de intreprinzator. Legea e buna, doar ca si in alte domenii viata in RM devine un fel de „pericol de ghilotinare”.

2005-2006: votam comunistii si vrem in UE

La 6 octombrie 2005, pentru a participa la inaugurarea Delegatiei Comisiei Europene la Chisinau, Comisarul european pentru Politica Europeana de Vecinatate, Benita Ferrero Waldner, efectueaza prima sa vizita la Chisinau. In seara zilei de 12 octombrie, ofiterii CCCEC il aresteaza pe Victor ?urcanu, presedintele SA „Victoriabank”, si avocatul acestuia, Dorel ?urcanu, acuzati de estorcare si luare de mita. Astfel incepe preluarea, de catre clanurile economice apropiate Familiei Voronin, a celei mai de succes banci comerciale din RM. Peste cateva zile, la 18 octombrie, Consiliul Coordonator al Audiovizualului anuleaza licenta de emisie pentru Analitic Media Grup, care retransmite in RM postul TV „Pervii Kanal” din Rusia. Frecventa ajunge la „Media Satelit” SRL, o societate comerciala constituita recent si… total anonima. „Victoriabank”, Pervii Kanal… Urmatorul?”, se intreaba Sorina Stefarta. Urmatorul e baskanul Mihail Formuzal.

La 2 noiembrie, un sondaj „Gallup” releva faptul ca 58% dintre romani sunt de acord cu introducerea vizelor pentru cetatenii RM. Mircea Dinescu vine la Chisinau pentru a-si lansa doua volume scoase de Editura „Cartier” – primele si singurele publicate in RM. Pe scena muzicala intra furtunos „solista de jazz” Geta Burlacu, care isi lanseaza intr-un concert live primul album, „Ce n-as da”. La 25 noiembrie, Teatrul „Eugene Ionesco” prezinta spectacolul „Oameni ai nimanui” de Dumitru Crudu, in regia lui Vitalie Drucec. Este una dintre primele montari despre moldovenii care muncesc in strainatate – tema tabu incepe sa iasa la suprafata. La 22 noiembrie, Angela Merkel devine prima femeie cancelar al Germaniei.

La 1 decembrie, de Ziua Nationala a Romaniei, ambasadorul Filip Teodorescu ne promite intr-un interviu: „Regimul de vize va fi cat se poate de simplu si avantajos”. La 10 decembrie, Vladimir Voronin apare in Piata Constitutiei din Bucuresti, pentru a participa la primul Festival al vinului moldovenesc in Romania. Dupa Revelion, Shakespeare e declarat cel mai bogat scriitor post-mortem, iar Valeriu Jereghi lanseaza proiectul cinematografic „Mirajul dragostei”. Premiera va avea loc la 17 februarie, la Cinematograful „Gaudeamus”, redeschis dupa 15 ani…

La 17 ianuarie 2006, Valeriu Pasat, arestat la 11 martie 2005, este condamnat la zece ani de inchisoare. El e invinuit ca, in timpul exercitarii functiei de ministru al Apararii, a adus prejudicii bugetului statului, in urma comercializarii avioanelor de vanatoare MiG-29 si a sistemelor de racheta „Uragan”… „Razboiul gazelor” – declansat in primele zile ale anului, pe un ger cumplit si care a rapit viata a circa 37 de oameni – se incheie cu un pret de 110 dolari platit de moldoveni si 64% din actiunile „Moldova-Gaz” detinute de „Gazprom”. Tot ei au castigat…

La 25 ianuarie, APCE dezbate un proiect de rezolutie privind condamnarea regimurilor comuniste totalitare. Reprezentantii PCRM din delegatia RM refuza sa sustina rezolutia. La sfarsitul lunii, Teatrul „Satiricus I. L. Caragiale ” desfasoara Gala spectacolelor Integrala Caragiale, o incununare a proiectului omonim initiat de trupa teatrului. La 6 martie, la un an de la alegerile parlamentare, Barometrul de Opinie conchide: avem incredere in Biserica, votam comunistii si vrem in UE.

In vizor ros-oranj, chiar de la inceput

La acelasi sfarsit de decembrie 2005, parca iritat de succesele noastre, Iurie Rosca – in al carui vizor am fost chiar de la primele numere – isi inteteste, prin presa ce si-a subordonat-o, atacurile asupra TIMPULUI. Este o campanie isterica si murdara, al carei scop e discreditarea acestei institutii de presa romaneasca. „Compromis si izolat pe plan intern dupa 4 aprilie, scos din carti la Bucuresti, Rosca se afla in agonie…”, scrie Constantin Tanase… In timp ce liderul oranj lupta cu TIMPUL, primarul (rosu) interimar Vasile Ursu se bate cu publicitatea stradala la colanti de dama. Motivul? Protagonistele respectivei publicitati sunt nitel cam… dezbracate.

 

La 27 martie incepe „razboiul vinurilor” – Rusia instituie un embargo la vinurile din Moldova si Georgia, pe motiv ca acestea ar contine pesticide si metale grele.
La 6 aprilie, in pofida solicitarii principalelor ONG-uri media de a amana acest lucru cu o luna, parlamentul dezbate noul Cod al Audiovizualului. La 1 iunie, de Ispas, Regele Mihai al Romaniei trece Prutul pentru a participa la inaugurarea Cimitirului eroilor romani de la ?iganca, Cantemir. Mii de oameni vin sa-l salute pe suveran. Chisinaul oficial il trimite la manifestare pe un viceministru al Culturii.

La 20 iunie, la Bucuresti, se stinge Gica Petrescu, regele cantecului de petrecere. La 11 iulie, Vladimir Voronin convoca deja traditionala „conferinta de presa de plecare in concediu”, la care declara: „Nu ne vom uni cu Romania nici in Europa”. In pofida vointei presedintelui sau, pictorul Ghenadie Popescu anume incolo isi indreapta… bicicleta. Ii ia doar 27 de zile pentru ca, pe patru roti, sa ajunga la Nica.

Vorbind in fata tinerilor romani de pretutindeni, presedintele Basescu promite: „Din septembrie, basarabenii vor obtine rapid cetatenia romana”. Moldovenii fug la posta si depun, cu sutele de mii, cereri pentru acordarea cetateniei romane.

Campioni la Sudoku

In februarie 2006 TIMPUL a organizat primul si, deocamdata, singurul Campionat National de Sudoku. Timp de patru luni, participantii – adica, oricine dintre cititorii nostri – au dezlegati jocurile publicate in fiecare editie a TIMPULUI si au trimis solutiile pe adresa redactiei. Concursul s-a desfasurat in 16 etape – cate una pe saptamana, fiecare invingator intrand in posesia unui premiu de 50 de lei. Dintre cei peste 100 de participanti, pentru etapa finala, au fost selectati 12 concurenti, care au rezolvat in aceasta perioada toate jocurile logice. Pentru ultima etapa, au fost alese problemele cele mai dificile, care trebuiau rezolvate in trei ore.

Campionatul propriu-zis s-a desfasurat la 5 iunie, in Sala cu camin a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Majoritatea participantilor s-au dovedit a fi profesori de matematica, veniti din diferite colturi ale republicii. Competitia a fost destul de dura. In schimb, toti participantii au ramas satisfacuti de rezultatele obtinute. Fiecare finalist a primit in dar Noul Dictionar al Limbii Romane, o lucrare lexicografica de zile mari, editata recent de Agentia „Litera”, in Italia. Marele Premiu – 100 dolari SUA, a fost luat de Viorica Gobjila, studenta din Chisinau.

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *