Este cu adevărat oraşul alb cum se slăveşte în cântece? Sau verde? Categoric, nu! Lăsaţi vrăjeala. Nu mă convingeţi. E un oraş cenuşiu cu oameni trişti, atmosferă deprimată şi prăfuită. O moştenire caraghioasă a epocii sovietice cu renumitele „cutii de chibrituri” în care ne ducem sorocul până în ziua de azi. Planul urbanistic al capitalei, cu stilul său sobru şi inedit, e gândit pentru toţi, mai puţin pentru oameni. Nu exagerez. E suficient să ieşi peste hotarele ţării ca să înţelegi că istoria, imaginaţia, ne-au evitat cu desăvârşire.
Chişinău nu e ca Viena care poate să-şi permită luxul de a construi fabrici în preajma clădirilor imperiale, fără să dăuneze imaginii urbane. Ditamai fabrici! Îmbrăcate în mozaică pastelată, stau cuminţi şi ne spun tuturor cât de bine poate fi îmbinată arta clasică cu cea postmodernă. Nu mai zic de capitalele înzestrate cu o istorie milenară, ca Roma şi Atena, care sunt cu adevărat alintate de destin. Pot să se relaxeze încă câteva secole, având grijă de rămăşiţele antichităţii.
Sub krysha legii
Nata Albot (http://nataalbot.md/)
În Chişinău a devenit periculos să te plimbi noaptea. Peste tot mi se năzăresc maniaci neprinşi. Oare numai eu am problema asta? Am devenit suspicioasă, mă uit lung la cei care se uită lung, îi studiez ca să-i ţin minte, la nevoie. Nu ne prea alintă nimeni cu un oraş bine iluminat, la ştiri tot mai des apare câte un titlu: „Încă un caz şocant…”. Poliţia are un comportament atât de anemic, încât îmi vine să caut cursuri de autoapărare. Până una-alta, în cea mai frumoasă lună din an, în 2011, când, chipurile, libertatea şi democraţia sunt la putere în tară, mie nu-mi mai arde de promenade. Şi asta îmi aduce în memorie vremuri demult uitate.
Astăzi toată lumea fără parcare şi garaj lasă maşina pe noapte în faţa casei, în stradă. Fiind mai tinerică, îmi amintesc cum hoţii de oglinzi, roţi şi discuri de maşini se simţeau regii întunericului. Nu puteai să laşi pe înserate maşina nici pe un sfert de oră, nesupravegheată. Erau atât de rapizi, atât de lacomi şi te puneau într-o clipă la o cheltuială de vreo 200-300 dolari pentru piese noi… Îmi mai amintesc cum într-o vreme s-au apucat de exterminat hoţii în lege-celebrităţi. Unii au scăpat şi sunt acum deputaţi. De râs?.. Îmi amintesc cum artiştii din România veneau la concertele pe care le organizam pe la început de 2000 şi povesteau cum aveau ei o impresie peste Prut că în Moldova e mafie, se bat şi se ucid în stradă. De aia nici nu prea se încumetau să concerteze aici… Fenomenul criminalităţii în Moldova prinde proporţii fix ca o ciupercă atomică. Sunt alarmată şi simt nevoia să vă întreb dacă numai mie mi se pare că din ultimii zece-cincisprezece ani, acum e cea mai mare concentraţie de încălcări ale legii, nepedepsite, pe metru pătrat?
Cine n-are educaţie, n-o să aibă nici viitor
Vitalie Sprânceană (http://www.spranceana.com/)
Sistemul meritocratic moldovean are un fundament. Şubred. Vorbesc de educaţie. E vorba, ca în orice alt sistem progresist, de un model universal de apreciere-notare, ai cărui piloni sunt examenele de stat, cu programe stabilite la Chişinău, de Ministerul Educaţiei, cu comisii republicane de observatori la examene (am fost şi eu membru nedormit şi neplătit al uneia din ele). Ca să nu se copie sau favorizeze unii în defavoarea altora. Ca să li se dea şanse egale. Cu baremuri clare ce măsoară obiectiv cunoştinţe, nu cumetri, vecini sau rude. Aşa zice lectura oficială.
În glod, adică pe loc, lucrurile stau altfel. Ca de obicei. Soră-mea îmi spune că o învăţătoare de-a ei suplineşte tocmai cinci obiecte: geografie, biologie, română, matematică şi educaţia fizică. Are pregătire oficială doar pentru ultimul obiect. Un colegiu pedagogic. Şi predă cel puţin trei obiecte examinabile. Elevilor clasei a XI-a. Profesoara de engleză a unei alte şcoli din vecinătate n-are nicio treabă cu obiectul. Pentru că nu-l ştie aproape deloc. E, de fapt, specialistă pe calculatoare. Informatică. Competenţele ei se reduc la a porni şi opri calculatoarele.
Într-o lună încep şi se termină examenele de absolvire pentru şcolile medii şi licee. Ca şi în alţi ani, copiii vor susţine teste standard trimise de la Capitală, care vor fi verificate tot la Chişinău. Ca să se asigure aprecierea obiectivă. A (ne)cunoştinţelor. Aşa zice povestea oficială. Cea neoficială sugerează că sistemul ăsta frumos, închegat şi bine adunat nu măsoară/apreciază nimic. Decât, în mod obiectiv, mizeria. Cea a componentului educaţional. Cea a satului, în care lucrurile au murit de-o veşnicie. Cea a tranziţiei spre „economia de piaţă”. Piaţa Centrală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
