Moldova

CRONOLOGIE. AIE în TREI ani de la ultimele alegeri PARLAMENTARE

Evenimente care, mai mult sau mai puțin, au adus țara noastră într-o criză politică de câteva luni sau care au determinat cursul nostru european.

2010

Iunie. Dialogul RM-UE în domeniul vizelor
La 15 iunie 2010 a fost lansat dialogul RM-UE în domeniul liberalizării vizelor, iar în ianuarie 2011, Comisarul pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom, a transmis Guvernului RM Planul de acţiuni privind liberalizarea vizelor.

Iulie. Alegerile parlamentare anticipate în Moldova

Întrucât parlamentul ales la 29 iulie 2009 a fost dizolvat, pe motiv că nu a reuşit alegerea preşedintelui RM, la 28 noiembrie 2010 în RM au avut loc alegeri parlamentare anticipate, fiind aleasă noua componenţă a parlamentului. La scrutin au participat 40 de concurenţi electorali. Rata de participare a constituit 63.37%, iar mandatele de deputat au fost distribuite astfel: PCRM – 42 mandate, PLDM – 32 , PDM – 15 şi PL – 12.

Decembrie. Miniștrii guvernului Filat și-au dat demisia
Pe 27 decembrie, guvernul și-a anunțat demisia în legătură cu validarea alegerilor pentru un nou parlament, conform legislației în vigoare. Prim-ministrul de atunci, Vlad Filat, a menționat că, potrivit articolului 103 din Constituția Republicii Moldova, „Guvernul își exercită mandatul până la data validării alegerilor pentru un nou parlament”. În același timp, conform normei constituționale menționate, „Guvernul continuă să îndeplinească numai funcțiile de administrare a treburilor publice, până la depunerea jurământului de către membrii noului guvern”.

2011

Ianuarie. A fost instaurat guvernul Filat 2
După demisia guvernului Vlad Filat, președintele interimar al RM, Marian Lupu, a semnat un decret privind desemnarea lui Filat în calitate de candidat pentru funcția de prim-ministru și a adus la cunoștința deputaților avansarea candidaturii lui Filat la postul de prim-ministru la 14 ianuarie. Noul guvern primește votul de încredere acordat de parlament prin voturile a 59 deputați AIE (din 101 parlamentari). De asemenea, a fost aprobat și programul de guvernare.

Martie. Joseph Biden, vicepreşedintele SUA, în R. Moldova
În luna martie a anului, vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, a întreprins o vizită istorică la Chişinău. Joseph Biden a transmis un mesaj puternic privind susţinerea Republicii Moldova pe calea reformelor şi a integrării europene.

Iunie. Alegeri locale
În iunie 2011, în R. Moldova s-au desfăşurat alegeri generale locale, în urma cărora au fost aleşi 898 primari, 1120 consilieri raionali şi 10630 consilieri săteşti/comunali/orăşeneşti. Primul tur de scrutin din 5 iunie a fost validat, în toate cele 35 de circumscripţii electorale, fiind depăşit baremul de validare a alegerilor de 25 la sută. Întrucât pe 5 iunie, în 513 localităţi nici unul dintre candidaţii la funcţia de primar nu a acumulat 50 la sută din voturile alegătorilor necesare pentru victoria în alegeri, pe 19 iunie a fost organizat turul doi de scrutin.

Iulie. Atacul de tip raider
La finele lunii iulie, Moldova a devenit ţinta unui scandal internaţional – cinci acţionari europeni ai unei bănci din Moldova au devenit ţinta unui atac raider, fiind deposedaţi de acţiuni. Ca urmare a acestui scandal, directorul SIS a fost demis, preşedintele CNPF şi-a prezentat singur demisia. Așadar, 27,5% din acţiunile Moldova Agroindbank, 78% de la Universalbank, 17% de la Banca de Economii şi 5% de la Victoriabank au fost preluate prin fraudă prin intermediul unor firme offshore.

August. 20 de ani de independență ai Republicii Moldova
R. Moldova a marcat 20 de ani de la proclamarea independenței. La 27 august 1991, parlamentul a aprobat Declarația de Independență, prin care R. Moldova a fost proclamată stat suveran și independent.

Septembrie. Summitul Parteneriatului Estic
În luna septembrie a avut loc Summitul Parteneriatului Estic, care a reprezentat un pas important pentru RM, privind apropierea de UE. În cadrul evenimentului a fost adoptată o Declaraţie finală, unde au fost recunoscute şi salutate aspiraţiile europene ale R. Moldova, dar și remarcate progresele înregistrate în procesul de negocieri pe marginea Acordului de Asociere. Mai mult, declarația a dat startul demarărilor negocierilor pe marginea Zonei de Comerţ Liber, Aprofundat şi Cuprinzător.

Decembrie. Alegerile prezidențiale
Deputații au avut două tentative de a alege șeful statului. Astfel, prima dată, pentru alegerile din 18 noiembrie, nici un candidat nu s-a înscris în cursă, iar data alegerilor a fost anulată. A doua oară – la 16 decembrie, în cursă s-a înscris Marian Lupu, însă a fost susținut de doar 58 de deputați ai Alianței pentru Integrare Europeană, neajungându-i trei voturi. Eșecul acestor tentative a aprofundat și mai mult criza politică în care se afla țara.

Decembrie. Începerea negocierilor privind Acordul de Comerț Liber, Aprofundat și Cuprinzător cu UE
Lansarea negocierilor oficiale pe marginea Acordului de Comerţ Liber, Aprofundat şi Cuprinzător a însemnat trecerea la o nouă etapă în relaţia moldo-comunitară. Finalizarea cu succes a acestui proces ar însemna nu doar un acces mai larg al agenţilor economici din Moldova pe piaţa UE şi sporirea atractivităţii ţării noastre în ochii potenţialilor investitori, dar şi o perspectivă mult mai clară de semnare a Acordului de Asociere dintre RM şi UE.

2012

Martie. Alegerea preşedintelui Republicii Moldova

Alegerea lui Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte al RM pe 16 martie 2012 a pus capăt unei crize politice şi constituţionale care a durat mai bine de 2 ani și jumătate. Această alegere a oferit ţării multaşteptata stabilitate politică.

Martie. Protestele comuniştilor

În 2012, comuniştii au organizat mai multe proteste – campania de nesupunere civică, boicotarea şedinţelor parlamentului, campania în susţinerea unui nou drapel de stat, tentative de a organiza referendumul de acordare a neîncrederii AIE etc. Pe 16 martie, câteva mii de oameni, organizați de Partidul Comuniștilor, au cerut demisia Alianței și s-au arătat nemulțumiți de alegerile prezidențiale.

Iunie. Plecarea grupului Mişin din PCRM
Trei deputaţi comunişti, în frunte cu Vadim Mişin, au părăsit PCRM şi au purces la constituirea partidului „Renaşterea”. Această plecare a fost prima din PCRM după alegerea şefului statului şi a precedat alte plecări.

Iulie. Condamnarea crimelor comunismului şi interzicerea simbolicii comuniste
A fost una dintre cele mai răsunătoare decizii adoptate vreodată de Parlamentul RM. Cu votul majorităţii democrate, utilizarea simbolurilor comuniste şi apologia comunismului au fost interzise. Şedinţa legislativului a durat câteva ore, timp în care deputaţii comunişti au avut zeci de intervenţii prin care argumentau ilegalitatea iniţiativei. Totuși, 55 de deputaţi din cadrul coaliţiei proeuropene au votat pentru aceste propuneri de legi depuse de către Partidul Liberal.

Iulie. Remanierile guvernamentale
Ministrul Afacerilor Interne şi cel al Educaţiei au fost înlocuiți Dorin Recean și, respectiv, Maia Sandu, dar și şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi cel al Poliţiei de Frontieră.

August. Cancelarul Federal al Germaniei, Angela Merkel, la Chișinău
A fost pentru prima dată în istorie când un cancelar Federal al Germaniei a vizitat Republica Moldova. Mai mult, prin intermediul acestei vizite de pe 22 august, Germania a confirmat încă o dată suportul său pentru R. Moldova pe calea soluţionării problemei transnistrene şi integrării europene.

Septembrie. Constituirea fracţiunii deputaţilor neafiliaţi
Crearea de către deputaţii Partidului Socialiştilor şi deputaţii Partidului „Renaşterea” a fracţiunii parlamentare a neafiliaţilor a schimbat situaţia în Parlamentul Republicii Moldova.

Noiembrie. Vizita preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso
Vizita lui Barroso a încununat seria de vizite întreprinse în Republica Moldova pe parcursul ultimilor trei ani de diverşi oficiali europeni de cel mai înalt rang. Jose Manuel Barroso a transmis un mesaj clar că în 2013 Moldova ar urma să semneze Acordul de Asociere cu UE, care prevede inclusiv crearea unei Zone de Liber Schimb, şi să finalizeze implementarea Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize.

Decembrie. Incidentul din Pădurea Domnească
Tragicul incident din Pădurea Domnească, din 23 decembrie, soldat cu decesul lui Sorin Paciu, în timpul unei partide de vânătoare în raionul Făleşti, a provocat tensiuni în cadrul Alianței pentru Integrare Europeană. Au urmat demisiile șefului „Moldsilva”, Ion Lupu și procurorului general Valeriu Zubco. După ce s-a aflat de omorul din Pădurea Domnească, parlamentul a format o comisie de anchetă pentru a cerceta crima. După trei săptămâni de audieri şi reconstituiri, membrii comisiei au confirmat că omorul lui Sorin Paciu a fost tăinuit. Deputaţii au constatat că instituţiile de drept, în frunte cu procuratura condusă pe atunci de Valeriu Zubco, au muşamalizat cazul, au distrus şi falsificat probe, au intimidat martorii şi au manipulat opinia publică. Unicul acuzat în acest caz a fost ex-vicepreședintele Curții de Apel, Gheorghe Crețu.

2013

Februarie. Denunțarea Acordului Alianței
La 13 februarie, președintele PLDM, Vlad Filat, a denunțat Acordul Alianței, invocând imposibilitatea realizării programului de guvernare din cauza concentrării instituțiilor statului și mass-mediei în mâna unor „structuri oligarhice”. Celelalte două partide, PD și PL, au acuzat PLDM de trădare și de declanșare a unei noi crize politice ce ar putea determina alegeri anticipate și desprinde RM de la parcursul european.

Martie. Demisia Guvernului Filat 2
Guvernul RM, condus de premierul Vladimir Filat, a fost demis cu voturile majorității deputaților la 5 martie. Pentru moțiunea de cenzură au votat fracțiunile PD, PCRM și deputații neafiliați, în total – 54 de legislatori. S-au exprimat împotrivă deputații din PLDM, dar și grupul de neafiliați condus de Vadim Mișin. Liberalii nu au votat, deși, potrivit declarațiilor de atunci, ar fi făcut-o dacă nu era o propunere venită din partea comuniștilor.

Aprilie. Partidul Liberal se scindează

La 12 aprilie, membrii grupului de reformă a PL au cerut organizarea Congresului extraordinar al partidului şi alegerea lui Dorin Chirtoacă în fruntea acestei formaţiuni. Demersul a fost susţinut de mai mulţi deputaţi, miniştri, viceminiştri şi şefi ai structurilor teritoriale ale PL. Gestul parlamentarilor a fost calificat de Ghimpu drept o trădare, după care, la Consiliul PL, cei şapte deputaţi reformatori au fost excluşi din partid, acţiune contestată de grupul Hadârcă.

Mai. A fost semnat Coaliția pentru Guvernare Pro-Europeană
Acordul de constituire a Coaliției pentru Guvernare Pro-Europeană a fost semnat la 30 mai de către președintele PLDM Vlad Filat, președintele PDM Marian Lupu și președintele fracțiunii parlamentare PL, liderul Consiliului de Reformare al PL (CRPL) Ion Hadârcă. În aceeași zi, deputatul PDM Igor Corman a fost ales în funcția de președinte al Parlamentului RM. Cu votul a 58 de deputați a fost votat guvernul sub conducerea lui Iurie Leancă. În componența guvernului Leancă au intrat opt miniștri PLDM, șase miniștri PDM și trei miniștri de la liberalii reformatori. Votul de încredere pentru noul guvern a fost acordat de 31 deputați din PLDM, 15 deputați PD, șapte deputați din grupul Hadârcă, dar și de trei deputați din grupul Mișin, deputații Veronica Abramciuc și Sergiu Sîrbu. Prim-ministrul a prezentat și Programul de Guvernare, care a fost aprobat de către parlamentari.

Octombrie. Plahotniuc renunță la mandatul de deputat
Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Partidului Democrat, a anunţat pe 28 octombrie curent că renunţă la mandatul de deputat din Parlamentul RM, dar nu se retrage din politică. Dimpotrivă, politicianul a precizat că va fi mult mai activ în acest domeniu.

Noiembrie. Mitingul Pro-Europa
Peste 100 mii de moldoveni, conform datelor oficiale, au participat la mitingul în susţinerea procesului de integrare europeană a R. Moldova, care a avut loc la 3 noiembrie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Totuși, potrivit altor surse, la manifestație ar fi participat 60 mii de oameni.

(Selecție realizată de V. Puiu)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *