Ungheni

Cornovenii au ştiut dintotdeauna care le este locul şi rolul în istorie

„E vechi satul nostru, foarte vechi, dar câţi ani are – nimeni nu ştie. Nu am găsit nicăieri date ce ar confirma vârsta localităţii”, spune primarul Ştefan Roşca. Totuşi, se presupune că localitatea ar avea peste 550 de ani.

Oamenii din partea locului nu au avut niciodată prea mari pretenţii de la viaţă. Au acceptat-o aşa cum este, şi cu bune, şi cu rele. În timp ce sute de mii de moldoveni au luat calea pribegiei în căutarea unui câştig mai mare, cornovenii, în marea lor majoritate, au rămas acasă. „Nu-s hapsâni după avere şi lux”, explică primarul, menţionând că poţi să-i numeri pe degete pe cei plecaţi în străinătate după bani lungi.
„Oamenii de pe aceste meleaguri au o naturaleţe şi simplitate debordantă”, susţine directorul gimnaziului din localitate, Ion Bodrug. Dar simplitatea, potrivit dânsului, nu este egală cu naivitatea. „Cornovenii au ştiut dintotdeauna care le este locul şi rolul în istorie. Ei au ştiut când trebuie să cedeze, când să se impună”, subliniază directorul.

De la Ungheni până la Cornova sunt 56 de kilometri. E satul ce se află la cea mai mare distanţă de centrul raional. De aceea, i-a mers vestea că ar fi ultimul sat. „Noi nu suntem ultimii. Dimpotrivă, suntem primii, dacă începem numărătoarea de la frontiera cu raionul Călăraşi”, spune cu mândrie primarul.

Drumul spre Cornova e lung şi anevoios. Pentru a-l parcurge, ai nevoie de multă răbdare. Dar, odată ajuns aici, îţi dai seama că a meritat efortul. În faţa ochilor ţi se deschide un peisaj mirific: dealuri acoperite cu viţă de vie, păduri, iar pe undeva, prin preajmă, îşi duce lin apele la vale râuleţul ce a dat numele unei întregi regiuni – Cula. Viaţa aici îşi are farmecul său. Deşi satul se confruntă cu foarte multe probleme, iar sărăcia e ca la ea acasă, nu ai să auzi pe nimeni plângându-se. Au ei, adevăraţii cornoveni, filosofia lor: „Cât îi trebuie unui om? Oricum, cu tine nu ai să iei nimic”. Şi mai au cornovenii o mândrie a lor, de neam de mazili. Îşi cinstesc strămoşii, îşi cinstesc trecutul.

O tânără mândră de satul în care s-a născut

Gimnaziul din localitate, unul foarte mic, cu doar 141 de elevi, poartă numele preotului savant Paul Mihail. Exact cu 120 de ani în urmă, tatăl lui, dascălul Iustin Mihail, deschidea la Cornova, în casa proprie, prima clasă pentru copiii satului. Feciorul, Paul Mihail, a fost nevoit să fugă de urgia roşie, în anul 1940, chiar pe 28 iunie, ziua pe care a numit-o „Vinerea Patimilor României Mari”, stabilindu-se cu traiul la Iaşi. De atunci, nu şi-a mai văzut niciodată satul de baştină, dar a fost în permanenţă cu gândul la el. Acum zece ani, fiica acestuia, Zamfira Mihail, profesor universitar la Bucureşti, a instituit premiile „Zamfira Mihail”, pe care le acordă anual celor mai buni elevi de la Gimnaziul din Cornova. Până la ora actuală, de premiile respective au beneficiat 49 de copii.

Printre ei – şi Oxana Popa, în prezent masterandă la Universitatea de Stat din Moldova, o tânără care susţine că are suficiente motive de a fi mândră de satul în care s-a născut. „Cornova a devenit un fenomen. E o localitate norocoasă, pentru că a avut parte mereu de oameni cu suflet mare, harnici şi gospodăroşi. Cornova e o localitate norocoasă şi prin faptul că a avut parte, la 1931, de o cercetare monografică fără precedent. E norocoasă şi pentru că are patru cetăţeni de onoare de o certă valoare”, spune dânsa.

Primul titlu de cetăţean de onoare al satului Cornova a fost conferit în anul 1931, pe 9 august, profesorului universitar din Bucureşti, Dimitrie Gusti, părintele sociologiei moderne, „pentru munca depusă cu ocazia campaniei monografice întreprinsă în satul Cornova, precum şi pentru meritele deosebite prin înfiinţarea unui cămin cultural şi a unei biblioteci”. Al doilea titlu i-a fost conferit, peste aproape şapte decenii, Zamfirei Mihail, despre care am pomenit deja. Al treilea titlu s-a îndreptat spre prof. Vasile Şoimaru, cu o lună şi jumătate în urmă. „Dacă nu era domnul Şoimaru, nu mai ştia nimeni despre Cornova. Dânsul a făcut foarte multe pentru sat”, a spus primarul Ştefan Roşca. Chiar recent, pe 9 octombrie, i s-a conferit titlul de cetăţean de onoare al satului Cornova şi Sandei Golopenţia, profesor la Universitatea Brown (Providence, Rhode Island, SUA), fiica sociologului Anton Golopenţia şi folcloristei Ştefania Cristescu, membri ai echipei lui Dimitrie Gusti, care a realizat cercetările sociologice la Cornova în anul 1931.

„Nu avem mulţi cetăţeni de onoare, dar sunt cei care merită cu adevărat. Pentru oameni, pentru imaginea satului este ceva extraordinar. Cred că nu am greşit că am oferit aceste titluri”, a remarcat primarul Ştefan Roşca.

Cornovenii nu prea au motive de motive de fericire

În completare, directorul Ion Bodrug a menţionat: „Premergătorii noştri ne obligă să ne facem datoria astfel, ca imaginea satului Cornova să fie una cât mai bună”.

„Cei ce s-au născut la Cornova sunt oameni fericiţi. Trebuie să recunoaştem: puţine localităţi din Republica Moldova se pot mândri cu asemenea înaintaş, cu asemenea personalităţi de valoare”, avea să remarce vicepreşedintele raionului, Petru Langa.
Alte motive de fericire nu prea au cornovenii. În sat nu există până în prezent un cămin cultural, biblioteca este amplasată într-un colţ al sălii de festivităţi din primărie. Instituţiile culturale, deschise acum 80 de ani, prin strădaniile echipei lui Dimitrie Gusti, se pare că nu au prins rădăcini la Cornova.

La ora actuală, satul numără 1080 de suflete. E mult, în comparaţie cu anul 1931, când numărul populaţiei era de 320 de persoane. Dar, anul trecut, la Cornova s-au născut doar cinci copii, fiind înregistrate 22 de decese. Nici pentru acest an nu se prefigurează o situaţie mai bună.

Locurile de muncă sunt limitate. Gimnaziul, grădiniţa, biblioteca, centrul de sănătate, poşta – cam acestea sunt instituţiile ce activează aici. În rest, munca la pământ îi salvează pe cornoveni.

Fiind la un capăt de raion, locuitorii Cornovei au fost lipsiţi şi de dreptul de a obţine permisul de mic trafic la frontieră. Este adevărat, această decizie nu prea i-a afectat pe oameni, n-au ei dor de ducă. Nemulţumirea totuşi există: este nedrept ca unicul sat din Republica Moldova care a fost studiat în lung şi-n lat de echipa lui Gusti să nu fi fost inclus în lista localităţilor ce cad sub incidenţa Acordului privind micul trafic la frontieră. Linia de demarcare a zonei de frontieră cu raza de 50 kilometri trece chiar pe alături.

Lucia Bacalu,
Ungheni

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *