Ultima oră

Confuzie între CEC şi Grupul de Iniţiativă al lui Pasat

Autorul recursului în cauză a fost Iurie Filip (foto), secretarul Grupului de iniţiativă condus de Valeriu Pasat. În timpul şedinţei de examinare la CSJ s-a constatat că acesta l-a depus pe data de 28 iunie 2010, înregistrarea ei în schimb a avut loc pe 15 iulie, cu treizeci de zile după pronunţarea deciziei Curţii de Apel. Cu două zile mai târziu, pe 30 iunie 2010, CEC a depus un recurs similar, asupra căruia instanţa s-a pronunţat pe 8 iulie. La data respectivă nu se ştia nimic de soarta primului recurs şi nici nu s-a vorbit de el în public. Potrivit lui Pavel Midrigan, membru CEC, e posibil ca această cerere de contestare să se fi pierdut prin Cancelaria Curţii de Apel, pentru că altfel nu-şi explică această confuzie.

Pe de altă parte instanţa a constat, de asemenea, că Iurie Filip nu avea dreptul să depună decursul deoarece statutul său în cadrul Grupului de iniţiativă al lui Valeriu Pasat nu a fost bine definit. El nici nu avea împuternicirea necesară pentru o astfel de acţiune.

Drept urmare, instanţa de judecată a răspuns cererii Grupului de iniţiativă pentru un stat secular, prezent la şedinţă ca parte reclamată, de a nu examina acest recurs deoarece CSJ şi-a pronunţat decizia asupra chestiunii contestate pe 8 iulie. Recursul a fost restituit lui Iurie Filip, care a rămas nu mai puţin susrprins de situaţia creată, declarând că a aflat de desfăşurarea şedinţei “absolut întâmplător”. În final Filip a spus că grupul din care face parte va merge în continuare pe calea colectării semnăturilor pentru organizarea referendumului.

Ion Macovei

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *