Culinar.md

Condimentează-ţi viaţa!

Orice tip de mâncare fără cel puțin un condiment ar fi lipsit de savoare. Condimentele sunt apreciate încă din Antichitate atât pentru gustul pe care îl oferă, cât și pentru efectele lor deosebite asupra corpului. Condimentele fac parte nu doar din viaţa noastră cotidiană; ele sunt ingredientul important atunci când vrem să conferim unui moment „ultima nuanţă”, în timp ce oaspeţii aşteaptă deja cu nerăbdare următorul pas. Aproape că nu există zi în care degetele noastre sau cerul gurii să nu vină în contact cu multitudinea de condimente care ajung în bucătăria noastră din cele mai îndepărtate şi exotice părţi ale lumii. 

De ce mâncăm?

Mai mult ca sigur, pentru că avem senzația de foame și trebuie să supraviețuim. Dar în același timp nu mâncăm orice și oricum. Adorăm să pregătim diferite tipuri de alimente, să le combinăm și să obținem feluri unice. Bucătăria este în prezent un adevărat „laborator” de creație în arta culinară. Mereu suntem în căutare de mâncăruri delicioase. Nu se știe cu exactitate de când a început omul să folosească aceste condimente, dar se presupune că au apărut în momentul în care a început să gătească pentru prima oară.

Strămoșii noștri luau frunze și fructe și cu ajutorul acestora ofereau mâncărurilor un gust aparte. La început nu existau recipiente de păstrare a condimentelor și nu erau depozitate pe termen lung. În timp, aceste metode de păstrare au fost dezvoltate și condimentele au fost combinate oferind un gust deosebit oricărui fel de mâncare.

Scurt istoric

Se știe că primele semne de existență a condimentelor s-au găsit în Mexic. În Antichitate erau folosite în China, Egipt, India. În piramide s-au depistat condimente precum: anason, nucșoară, mărar. În prezent, condimentele sunt mult mai apreciate ca în trecut. În acea perioadă, de foarte multe ori erau folosite și ca să mascheze un fel de mâncare prost pregătit sau învechit.
În Grecia, un apogeu important al ierburilor a fost în perioada lui Hipocrate când acesta a descris în cartea sa peste 240 de tipuri de ierburi. În timpul călătoriilor lui ca medic a folosit pentru vindecare foarte multe ierburi considerate miraculoase. Romanii au învățat de la greci aceste metode. Aceștia foloseau pentru gătit: mărar, muștar, usturoi, cimbru.

În bucătărie

Bucătăria nu are niciun farmec, dacă aceste minuni lipsesc. Este de preferat să le țineți bine „ascunse”. Nu pentru că s-ar putea întâmpla ceva cu ele, doar că la contactul cu lumina se decolorează și își pierd și din aromă. Este de preferat să se păstreze în locuri întunecoase și răcoroase. Căldura excesivă și umezeala „ajută” și ele la pierderea aromei. Condimentele nu trebuie să fie amestecate, ci fiecare să aibă propriul recipient. Amestecându-le, își pierd din gustul unic.

Două condimente frecvent folosite în bucătărie: cimbrul și sarea

Cimbrul

Ca origine, provine din Iran, iar în prezent este cultivat în țările mediteraneene, dar și în Africa.

Cimbrul este o plantă anuală și poate atinge înălțimea de aproximativ 50 de centimetri. Florile sunt roz sau au o tentă de liliachiu. Se folosește înainte de înflorire. Dacă este plantat alături de fasole, are un efect de pesticid natural protejând fasolea. Pentru om stimulează digestia și reduce tusea. În Antichitate era folosit ca plantă medicinală și condiment. Era considerat și un afrodiziac și de foarte multe ori era prescris cuplurilor proaspăt căsătorite pentru păstrarea fidelității.

Are un miros foarte aromat. Pentru a păstra frunzele proaspete, țineți-le la frigider (pot fi și congelate), iar pe cele uscate – într-un loc răcoros și ferit de lumină. Este excelent cu pește, carne grasă, mâncăruri de fasole și roșii.

Sarea

După cum spune povestea „ca sarea-n bucate”, realizăm de fiecare dată când gătim cât de necesar este acest condiment în bucătărie. În trecut, sarea era folosită ca monedă de schimb. Legiunile străine primeau salariul sub formă de sare și era foarte apreciată, fiind considerată o substanță extrem de prețioasă. Sodiul este foarte important pentru homeostază, astfel trebuie să consumăm două grame zilnic. Excesul de sare poate provoca creșterea tensiunii. În bucătărie este folosită pentru aproape orice fel de mâncare, chiar și pentru preparatele dulci pentru echilibrarea gustului. Sarea încetinește procesul de fermentare a pâinii și este un bun conservant ce împiedică formarea mucegaiului.

(Suplimentul Femeia)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *