Actualitate

Compania aflată la baza procedurii de impeachment a lui Donald Trump a fost ATACATĂ de hackeri ruşi

Preşedintele american este vizat de o procedură de destituire, acuzat că a condiţionat acordarea unui ajutor militar de 400 milioane de dolari către Ucraina de începerea unei anchete împotriva unui potenţial rival la prezidenţiale, Joe Biden.

Trump afirmă că nu are nimic să-şi reproşeze şi îi acuză, fără probe, pe fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden şi pe fiul său Hunter de ‘corupţie’, în special pentru că acesta din urmă făcuse parte din consiliului director al holdingului Burisma, un grup gazier ucrainean suspectat într-un timp de practici îndoielnice.

Acest holding a fost vizat de hackeri având legătură cu Serviciul de informaţii militare rus (GRU) la mijlocul lunii noiembrie, afirmă New York Times şi Wall Street Journal, în baza unui raport publicat de o societate informatică de pe Silicon Valley, specializată în combaterea atacurilor cibernetice.

Conform societăţii Area 1, atacul a fost ‘reuşit’.

Metodele utilizate de hackeri erau foarte asemănătoare cu cele utilizate în timpul piratării emailurilor unor înalţi responsabili democraţi în campania prezidenţială din 2016. Respectivele atacuri cibernetice au fost atribuite Rusiei de către agenţiile de informaţii americane.

La 18 decembrie, Donald Trump a fost pus sub acuzare de Camera Reprezentanţilor, controlată de o majoritate democrată, pentru ‘abuz de putere’ şi ‘obstrucţionare a bunului mers al activităţii Congresului’.

În următoarea etapă, preşedintele american trebuie să fie judecat în Senat, controlat de o majoritate republicană care îi este pentru moment loială, şi ar putea să fie, cel mai probabil, achitat.

Sursa: Agerpres
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *