Film

Cine vrea să trăiască pe Marte?

Aproape 80 de mii de oameni s-au înscris până acum să participe la o aventură fără precedent: să devină primii colonişti pe Marte.

Câteva zeci de voluntari au asistat sâmbătă la o prezentare a viitoarei lor misiuni, ţinută de societatea Mars One, iniţiatoarea acestui proiect.

O societate olandeză Mars One a lansat în aprilie un apel către voluntari care să fie gata de îmbarcare spre planeta roşie în 2022.

Circa patruzeci de doritori de pe tot cuprinsul Statelor Unite şi al Canadei s-au strâns sâmbătă să asiste la o prezentare ţinută de iniţiatorii proiectului: li s-a explicat ce înseamnă să stabileşti o colonie pe altă planetă şi să nu te mai întorci niciodată.

Mars One a anunţat că primii patru temerari vor trebui să se instaleze pe Marte în 2023, după ce vor călători prin spaţiul cosmic şapte luni.

Apoi, la fiecare doi ani, vor fi trimise noi şi noi echipaje. În ceea ce priveşte costurile, cele ale primei misiuni sunt estimate la 6 miliarde de dolari.

Suma încă nu a fost strânsă, dar fondatorii Mars One sunt optimişti.

Pentru a face rost de finanţare se gândesc să vândă drepturile de televizare a ceea ce ar urma să devină cel mai urmărit reality show din toate timpurile.

Mars One a început colaborarea cu ingineri şi cercetători pentru a elabora sistemele care să ţină coloniştii în viaţă în mediul ostil al planetei roşii: fără oxigen, fără hrană, cu temperaturi mai mici decât în Antarctica şi cu radiaţii ucigătoare.

La toate aceste probleme trebuie găsite soluţii.

Şi mai trebuie construită şi o rachetă suficient de puternică pentru a lansa o misiune de asemenea anvergură.

Selecţia şi antrenarea viitorilor colonişti va fi riguroasă.

Până la 31 august mai este timp pentru oricine vrea aventura vieţii sale să-şi trimită candidatura.

Sursa: romania-actualitati.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *