Chișinău

Chişinăul se sufocă: Fără alternative în faţa caniculei

Astfel, dacă doriţi să fugiţi de temperaturile care vor urca în această săptămână până la 37 de grade… nu prea aveţi unde. Lacurile din împrejurimi sunt doar decorative, iar scăldatul este strict interzis. Bazine artificiale avem, dar, ce-i drept, doar contra plată. Primăria nu are în gestiunea sa niciun bazin public artificial. În aceste condiţii, oamenii, mai ales cei cu probleme de sănătate, sunt poftiţi să stea mai mult în case. De asemenea, nu este recomandabil să vă planificaţi treburi pe la orele amiezii, pentru că, dacă vi se face rău, va trebui să găsiţi mai întâi un centru medical de familie, căci acolo sunt amplasate în acest an punctele medicale anticaniculă.

Dacă sunteţi doar în vizită prin Chişinău în aceste zile şi vi se face rău din cauza căldurii, va trebui să căutaţi un spital pentru ca să vă bucuraţi de asistenţă medicală. Aceasta deoarece în acest an punctele medicale nu mai sunt amplasate în zonele aglomerate ale oraşului, ci în centrele medicilor de familie şi în centrele de diagnostic din oraş – în total 17 la număr. Potrivit şefei Direcţiei sănătate din cadrul Primăriei Chişinău, Luminiţa Suveică, amplasarea lor în spital, şi nu în stradă, va permite asigurarea unor servicii medicale mai calitative şi apoi centrele medicilor de familie sunt accesibile pentru fiecare. La întrebarea de ce nu există asemenea puncte în gări sau în alte zone aglomerate din oraş, Suveică ne-a spus că punctele medicale nici n-ar fi necesare dacă oamenii ar da dovadă de mai multă responsabilitate. „Oamenii trebuie să fie mai conştienţi când este vorba de sănătatea lor. Medicii au atras atenţia că nu este recomandată expunerea la soare mai ales când se înregistrează valori maxime de temperatură. Bătrânii şi cei care au probleme de sănătate trebuie să stea în casă”.

Probabil nici în apartamente nu este foarte confortabil din punct de vedere termic, de vreme ce oamenii dau buzna în lacurile din capitală pentru a se răcori. În lipsa unor ştranduri amenajate, oamenii aleg plaje insalubre şi apă infectată cu bacterii pentru a scăpa de căldură, chiar dacă de atâtea ori medicii au avertizat despre riscurile la care se expun orăşenii care se scaldă în apa murdară. „Medicii nu recomandă scăldatul în lacurile noastre. Acestea au doar rol decorativ, nu sunt destinate scăldatului”, afirmă şi şeful de la „Spaţii verzi”, Eliferie Haruţa. Potrivit lui Vadim Brânzaniuc, şeful Direcţiei relaţii cu publicul din cadrul Primăriei Chişinău, administraţia locală nu are în gestiunea sa niciun bazin artificial public, cu excepţia a câteva licee din oraş. Acolo însă au dreptul să meargă doar elevii.

Totuşi câte ceva se face pentru a scăpa oraşul de zăpuşeală. Efim Cheptănari, directorul întreprinderii municipale „Exdrupo”, spune că de ieri străzile cu povârnişuri din Chişinău sunt stropite cu apă. Procedura se realizează de dimineaţă, până pe la orele 11. Potrivit lui Cheptănari, zilnic pentru fiecare sector sunt utilizaţi circa 130 metri cubi de apă. Străzile vor mai fi stropite până când temperatura va coborî sub 30 de grade. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *