Economie Mondială

Ce şanse există ca Grecia să iasă din zona euro?

„Considerăm acum că există cel puţin o şansă din trei ca Grecia să iasă din zona euro", scrie S&P. Însă agenţia nu consideră „pentru moment că o retragere a Greciei va avea automat consecinţe negative permanente asupra perspectivelor altor state periferice de a rămâne membre ale zonei euro". Iar „o ieşire a Greciei nu va provoca în sine noi acţiuni de degradare a ratingurilor suverane", adaugă agenţia.

Pentru S&P există „o posibilitate" ca alegerile legislative de la 17 iunie „să conducă la formarea unui guvern fundamental opus punerii în practică a condiţiilor programului” de consolidare fiscală impus de UE şi FMI în schimbul ajutorului pentru Atena.

Aceasta notează că partenerii europeni ai Greciei sunt din ce în ce mai puţin înclinaţi să tolereze "devieri durabile şi semnificative" cu privire la acest program.

Revenirea la moneda naţională "va fi probabil foarte costisitoare pentru populaţia greacă", alimentând contracţia economiei şi austeritatea bugetară. Însă "dificultăţile cu care se vor confrunta grecii trebuie să le descurajeze pe celelalte state membre să urmeze acelaşi drum de ieşire din zona euro", notează S&P. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *