Ce NU trebuie să mănânci înainte de antrenament

publicat în Frumusețe pe 12 Aprilie 2021, 06:31

Dacă ţii la silueta ta şi la modul în care arăţi, te antrenezi de câteva ori pe săptămână, dar eşti şi extrem de atentă la ceea ce mănânci şi cum mănânci.

 Dacă faci sport, trebuie să ştii când este cel mai indicat să mănânci şi ce alimente să eviţi pentru a nu distruge efectele benefice ale exerciţiilor fizice. Este esenţial să mănânci ceva înainte de a merge la antrenament, însă, cu aproximativ două ore înainte. De asemenea, dacă nu suporţi senzaţia de stomac plin după o masă, poţi să optezi pentru un fruct proaspăt, legume, iaurt, două-trei linguri de brânză slabă de vaci înainte de a merge la sală. Un alt lucru important, de care trebuie să ţii cont atunci când te antrenezi, este să nu mănânci după ce ai efectuat exerciţiile. Corpul asimilează uşor mâncarea după efort. De aceea, poţi să serveşti ceva doar după două ore. Renunţă la batoanele energizante imediat după antrenament (optează mai degrabă pentru un iaurt degresat sau un fruct proaspăt), dacă intenţionezi să iei masa, pentru a nu pune la loc caloriile consumate. Mesele de după un antrenament trebuie să conţină cereale integrale, proteine, grăsimi bune şi legume.

Iată care sunt alimentele de care trebuie să te fereşti atunci când te antrenezi şi, în special, înainte să faci sport!

1. Alimentele prăjite. Se digeră foarte greu şi scad rezistenţa la efort.

2. Pizza. Combinaţia de amidon cu proteinele din şuncă şi brânză este grea pentru organism, nefiind indicată înainte de a începe antrenamentul.

3. Fast-food.
Opţiunile alimentare de tip fast-food sunt pline de grăsimi saturate la care se adaugă şi prăjelile care fac ravagii în organism şi îţi încetinesc foarte mult digestia.

4. Shake cu proteine. Nu este recomandat să bei shake-uri proteice înainte de antrenament, deoarece proteinele se digeră foarte greu, explică medicul Cynthia Sass, citat de Shine. Optează pentru ele după antrenament.

5. Mese bogate în carne. Sunt încărcate cu proteine care se digeră foarte greu.

6. Bomboane, batoane de ciocolată şi gustări bogate în zahăr.