Bună Dimineața

Bursier, deci „muritor de foame”

De la 560 până la 720 de lei cu atât este răsplătit un student care reușește să obțină media peste nota nouă. Teoretic, această alocație lunară este acordată de stat unui student, pentru a-și acoperi cheltuielile de întreținere în timpul studiilor, în realitate însă tinerii nu-și pot achita nici măcar consumația de fiecare zi.

Dacă un prânz complet la o cantină studențească costă în medie 50 de lei, atunci orice student și-l poate asigura din bursa sa, în valoare de 720 de lei, doar jumătate de lună. Iar în cazul în care bursa este singura sursă de venit, studentul ar trebui să renunțe și la această masă în următoarele 15 zile. Apoi, cu burta goală, să se concentreze asupra procesului de studiu ca nu cumva în semestrul viitor cocoana bursă să-i scape printre degete la cât de mică este.

Însă, pe lângă alimentația zilnică, un student are o serie de alte necesități cum ar fi: chiria, îmbrăcămintea, transportul și materialele de birotică. Cheltuieli pentru care bursele din Republica Moldova pur și simplu nu ajung.

Mare a fost bucuria studenților când în anul 2014 li s-a majorat bursa, doar că de atunci a trecut atâta amar de vreme, iar minimul de existență s-a ridicat de la 1600 de lei la peste 1800 de lei în primul semestru al anului curent. Și odată cu acesta au crescut și necesitățile studenților, dar bursa a rămas neschimbată.

Deși, reprezentații statului nu investesc prea mult în studenți, tot ei se plâng ulterior că nu există tineri specialiști competenți. Păi cum să facă sărmanul student carte cu burta goală? De multe ori nevoia îl împinge pe acesta să-și găsească un job, iar când se întoarce istovit după o zi de muncă, în calitate de chelner, hamal sau curier, numai studii de calitate nu poate face.

Tinerii care totuși reușesc să mănânce mai puțin în anii studenției și să învețe mai mult, realizează într-un final că nu au un loc de muncă. Iar dacă totuși după absolvirea universităților sunt angajați, au salariu care nu le acoperă nici măcar coșul minim de consum, din care mai achită și impozite statului care nu a făcut nimic pentru a-i sprijini. Să fii student în Republica Moldova înseamnă să-ți semnezi singur „sentința” de muritor de foame!

Iar până stimabilii noștri oficiali se vor gândi și la studenții sârguincioși care ar putea schimba viitorul acestei țări, tinerii studioși își vor face bagajele și vor pleca acolo unde bursa ar putea să le asigure un trai decent în timpul studiilor. În Moldova nu pot pretinde nici măcar atât! 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *