Actualitate

Beat lampagiu

Vineri, ministrul Construitilor, Vladimir Baldovici, i-a ghidat pe jurnalisti prin cladirile Presedintiei si a Parlamentului, declarand ca din cele doua institutii au ramas doar carcasele. Potrivit ministrului, cladirile Presedintiei si Parlamentului trebuiau reparate capital de mai multi ani. Acoperisul de la Presedintie curge, toate retelele si infrastructura sunt depasite de timp, sistemul de ventilare nu e functional, pana si fatadele, geamurile si vitraliile de mult trebuiau schimbate, pentru ca nu corespundeau din punct de vedere tehnic.

Ministrul Baldovici a precizat ca reparatia celor doua cladiri va fi de fapt „modernizare totala”. „Cladirea Presedintiei are nevoie de foarte multe lucruri care anterior nici n-au fost proiectate. Din acest motiv, acum aceasta cladire nu doar se repara, ea se modernizeaza absolut total. Putem vorbi si la compartimentul retelelor electrice, retelelor de tensiune joasa, sistemelor informationale, care deja au avansat foarte mult, si acum putem sa implementam foarte multe sisteme eficiente. Fatadele, geamurile si vitraliile, din punct de vedere tehnic, demult trebuiau schimbate. Chiar si sistemele de ventilare nu erau eficiente. Din punct de vedere planimetric, s-au schimbat foarte multe lucruri fiindca nu ajungeau birouri. Si acoperisul la Presedintie curgea de mult”, a declarat Baldovici.

Ministrul promite un complex arhitectural unic care va include si cinci havuzuri cum nu s-au vazut in Chisinau: doua in fata Presedintiei si trei in fata Parlamentului. Potrivit oficialului, prejudiciile se cifreaza la 120,05 mln lei: pentru cladirea Presedintiei 41,15 mln lei si a Parlamentului – la 78,9 mln lei. Dar „modernizarea” va costa 500 mln. lei care vor fi luati din Bugetul de stat, dupa ce acesta va fi rectificat de Parlament.

Muncitorii au scos deja marmura si lambriurile, au curatat pana la piatra peretii, tavanele, podelele si scarile. Ambele cladiri sunt renovate de la subsol pana la acoperis. Toate retelele interne vor fi complet schimbate. In plus, vor fi montate sisteme moderne de securitate, alarma antiincediara. Birourile nu se vor mai deschide cu chei, ci cu cartele speciale si vor fi monitorizate on-line de la un pupitru. Sala de sedinte in plen a Parlamentului va fi utilata cu un sistem de votare electronica, echipament pentru transmisiunea sedintelor in direct si pentru activitatea mass-media. Pentru a permite unui numar mai mare de vizitatori, jurnalisti si translatori sa participe la sedinte, blocul este extins.

Amintim ca initial, la conferinta de presa din 10 aprilie, presedintele in exercitiu, Vladimir Voronin, a spus ca reparatia va costa 300 mln. lei. Ulterior, liderul comunistilor a declarat la NIT sume de 700 mln. lei si 1 mlrd. lei, bani care vor fi luati din contul Educatiei, al salariilor profesorilor si al burselor studentilor, intrucat ii considera pe acestia vinovati de devastari. De asemenea, amintim de declaratia lui Voronin pentru o institutie media ruseasca in care afirma ca, la 7aprilie, i-a lasat pe protestatari sa intre sa vada ce e acolo…
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *