Politică

Basescu l-a terminat politic pe Rosca

(Din interviul oferit de Iurie Rosca ziarului bucurestean „Ziua”)

„…Dl presedinte Traian Basescu a fost foarte activ si insistent in acea perioada (2005 – n.r.) pentru a-l reinstala pe Vladimir Voronin in functia de presedinte. Asa cum au facut-o si alti lideri occidentali”.

 „…La 7 martie 2005 eu am convocat o conferinta de presa in care am dezvaluit scenariul inspirat din exterior de destabilizare a situatiei politice din tara prin provocarea de demonstratii de masa, care sa se soldeze cu violente si cu rasturnarea prin forta a puterii de stat. Valeriu Pasat mi-a propus personal, in repetate randuri, bani pentru organizarea demonstratiilor de masa contra lui Voronin. Atunci acest scenariu a putut fi zadarnicit, iar gruparea lui Urecheanu, care urma sa iasa in strada dupa ce ar fi iesit PPCD, a fost nevoita sa renunte”.

„…Saakasvili m-a invitat la Tbilisi, unde am discutat cum sa depasim criza de la Chisinau. (…) Pana atunci, insa, la Chisinau sosise de la Kiev fostul congresman american John Conlan, pe care l-am cunoscut in capitala Ucrainei in toamna lui 2004, in timpul „Revolutiei Portocalii”. Conlan a adus argumente grele in favoarea votarii lui Voronin. O alta personalitate importanta care a sosit la Chisinau in acele zile a fost Antanas Valionis, ministrul de Externe al Lituaniei. Am avut si cu el o discutie indelungata, analizand toate aspectele situatiei din regiune. Revenind de la Tbilisi, am fost sunat de dl Basescu, care m-a indemnat sa intru la guvernare impreuna cu dl Voronin. I-am spus ca dl Voronin nu ne invita la guvernare, ci vrea din partea noastra doar sa votam pentru candidatura sa la functia de sef al statului. Insa dl presedinte Traian Basescu a insistat, sustinand ca este in interesul comun al Moldovei si al Romaniei, ca si in interesul cursului prooccidental al tarii…”.

„…Presedintele Saakasvili urma sa vorbeasca si cu Viktor Iuscenko, dar si cu Traian Basescu, sa il convinga pe Vladimir Voronin ca sa ma accepte pentru functia de presedinte al Parlamentului. In discutia telefonica cu dl presedinte Traian Basescu a venit vorba si despre asta. Dumnealui s-a aratat foarte entuziasmat de idee si a spus ca va lua imediat legatura cu Saakasvili si Iuscenko, pentru a-l convinge impreuna pe Voronin. Urma sa luam legatura din nou la telefon, dar, din pacate, nu am mai reusit. (…) Am inteles ca dlui Voronin nu i-a suras ideea, domnia sa avand propria candidatura pentru postul respectiv. Eu nu am avut niciun regret sau frustrare in legatura cu decizia lui Voronin de atunci. ?ara era in prag de dezastru, nu era cazul confruntarii pe tema rangurilor. Iar cine nu a inteles atunci ce ni se pregatea, a vazut la distanta de patru ani. Cui nu i-a placut ziua de 4 aprilie 2005, cand a fost votat presedintele Voro¬nin si s-a evitat un dezastru, n-are decat sa se entuziasmeze de ziua de 7 aprilie 2009, cand s-a atins un alt prag de criza care ar fi putut avea consecinte incalculabile. Apropo, din punct de vedere politic, etapa de criza de la Chisinau inca nu s-a incheiat…”.

„…Eu cred ca dl Basescu a avut o atitudine corecta atunci, intr-o situatie limita care se crease la Chisinau. Dl presedinte Basescu si-a expediat atunci la Chisinau un trimis special care sa determine alegerea dlui Voronin. Acesta a fost dl Dorin Iacob, la acea vreme sef al Departamentului Imagine al Partidului Democrat, un confident al sefului statului roman. (…) La acea discutie de taina dl Iacob mi-a transmis salutarile dlui Basescu si a insistat sa-i conving pe deputatii PPCD sa votam pentru Voronin. Tot el a insistat sa accept functia de vicepresedinte al Parlamentului. Eram in fata unui cumul de factori si argumente care atarnau greu, plus rugamintea personala a pre¬sedintelui Romaniei. Am optat pentru votarea lui Voronin poate si din cauza ca m-au suparat rau amenintarile cu moartea care mi-au fost adresate la vremea aceea – in cazul sustinerii lui Voronin – si insistentele unora ca Valeriu Pasat, omul lui Lucinschi si Ciubais, sa nu votam pentru Voronin”.

„…A fost o hotarare constienta, un risc asumat, o decizie care a concentrat dilema care se afla in fata politicianului in astfel de momente-limita. Atunci trebuia sa decid ce fac in raport cu o situatie critica ce ar fi dus poate chiar la sacrificarea tarii, dorita de forte ostile, de tip imperial. Eram pus in fata unei alegeri, a unei optiuni in care imi era clar ca pun la bataie propria imagine si sansele electorale ale partidului. Nu regret catusi de putin. Am facut ce trebuia facut si orice alta varianta ar fi insemnat mai rau tuturor. Desi nu am inteles pana azi de ce doi dintre cei mai apropiati oameni ai sefului statului roman au avut atitudini cel putin stranii”.

„…Sigur, opinia publica a fost uimita si chiar scandalizata de decizia noastra. Pentru a lamuri lucrurile, m-am gandit sa il intreb pe dl Basescu daca pot sa fac trimitere la discutia avuta cu domnia sa. Si cum era practic imposibil sa il gasesc la telefon, am apelat la trimisul dansului Dorin Iacob care, dupa misiunea indeplinita, era deja la Bucuresti. L-am sunat si l-am intrebat: „Dorine, uite, diseara urmeaza sa merg la un talk-show la PRO TV. Pot sa fac trimitere la discutia cu dl presedinte?”. Dansul a raspuns fara ezitare ca da. Atunci l-am rugat sa ia totusi legatura cu dl Basescu si doar daca pre¬sedintele va permite, eu voi face trimitere la el. In dupa-amiaza aceleiasi zile am revenit cu un telefon si l-am intrebat pe Dorin Iacob daca a reusit sa ia legatura cu dl presedinte. Dansul mi-a spus univoc si hotarat ca da si ca pot sa declar public despre indemnul sefului statului de a ne da voturile pentru Voronin. Chiar asa am si procedat. In aceeasi seara la emisiunea „In profunzime” de la PRO TV am facut referinta, normal, si la discutia cu dl presedinte Basescu. (…) Am fost si eu uimit sa aud ca doar la cateva zile de la emisiune o personalitate de talia lui Andrei Plesu, fost ministru de Externe, a spus un neadevar, dezmintind intr-o maniera descalificanta pentru dansul faptul ca presedintele Basescu a avut acea conversatie telefonica cu mine. As putea admite ca Dorin Iacob nu l-a consultat pe dl Basescu atunci cand mi-a zis ca a vorbit cu acesta. As putea crede ca presedintele Basescu nu l-a informat pe Plesu asupra acelei conversatii. Asa sau altfel, in urma acestei tarasenii, a reiesit ca cel care minte as fi eu”.

„…Am incercat de mai multe ori sa ajung la dl presedinte Basescu, dar nu pentru a-i repros ceva. Dorinta mea era sa contribui la evitarea unor tensiuni inutile dintre Bucuresti si Chisinau. N-am avut ocazia unui dialog direct nici cand a fost la Chisinau, si nici pe la intalnirile de la reuniunile internationale in cadrul Partidului Popular European, unde ne strangeam formal mainile. De ce, nu stiu”.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *