Comentariu

Bancuri despre sfârşitul lumii

Conform calculelor făcute după calendarul mayaş, această dată este ultima zi a pământului.

Pe mine mă amuză poveştile de felul ăsta. Din copilărie şi până în momentul de faţă am asistat deja la câteva „sfârşituri” de lume. Cel mai important – cel din anul 2000. Sigur, înainte de această dată a fost anul 1999, când s-a aşteptat sfârşitul lumii din pricina eclipsei totale de soare. Însă n-a venit. Partea cea mai stupidă a aşteptărilor legate de anul 2000 ţine de o poveste simplă. Era creştină, adică numărul anilor de după Hristos, care s-a generalizat pe întreg globul (2012 d.Hr.), a fost calculată de un sfânt dobrogean, Dionisie Exiguul. Mulţi ani mai târziu s-a demonstrat că acesta greşise calculul cu patru ani. El s-a folosit de împăraţii romani pentru a calcula era creştină, însă, din neatenţie, nu a ţinut cont de faptul că Cezar Augustus a împărţit domnia timp de patru ani cu Tiberius, Dionisie a adunat cei 27 de ani ai celui dintâi cu cei 15 ai lui Tiberius, când în realitate ar fi trebuit să scadă patru ani din domnia lui Tiberius. Greşeala a fost acceptată de oameni pentru a nu fi nevoiţi să schimbe toate datele istorice. Astfel, emoţiile pentru anul 2000 sunt, cel puţin din punct de vedere temporal, nejustificate. Adevăratul an 2000 din era creştină a fost 2004.

Acum poveştile s-au suprapus. Din Japonia au apărut poveşti despre faptul că nu e un sfârşit, ci trecerea într-o lume fotonică. Nu ştiu ce înseamnă asta, habar n-am ce vor să spună prin fotonic, însă poveştile devin halucinante.

Alţii au „citit” în stele despre fatala zi de care ne mai despart cam două săptămâni. Vizavi de povestea asta, m-au distrat grozav gândurile unui amic din Bucureşti, cu studii teologice, care se întreba pe facebook: „Dacă din punct de vedere ştiințific noi nu vedem stelele în starea lor prezentă, ci în cea în care se aflau la momentul în care lumina pe care o vedem a pornit spre noi (deci, cu cât mai îndepărtată e steaua, cu atât mai „veche” e „poza” care ajunge la noi), ei bine, cum naiba ghicesc ăştia viitorul nostru în trecutul unor stele???”. Observaţia nu e doar amuzantă, ci şi pertinentă.

Personal, am alte motive pentru care îmi plănuiesc liniştită Crăciunul. Dacă dăm crezare Bibliei, sfârşitul nu va veni în toiul petrecerilor. Prea bine se distrează lumea ca să acceptăm căderea cortinei. Suferinţa de care vorbeşte apocalipsa nu există, însă, din pricina zvonurilor, mulţi se scrântesc la cap şi intră în panică. Cel puţin, aşa se plâng cei de la NASA, care au făcut o pagină web special pentru a răspunde oamenilor timoraţi (conform Știrilor Pro TV). 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *