Azi se schimbă CEASUL: Echinocțiul de primăvară 2021

publicat în Timpul Local pe 28 Martie 2021, 01:19

Este primul weekend al lunii martie, lună în care se va face trecerea la ora de vară 2021, poate pentru ultima dată. Este momentul în care ceasurile trebuie date înainte cu o oră. În noaptea de 27 spre 28 martie vom trece la ora de vară: acele ceasornicelor vor fi mutate cu o oră înainte, astfel încât ora 3:00 va deveni ora 4:00.

Trecerea la ora de vară 2021 se va face la o săptămână după echinocțiul de primăvară, marcat la 20 martie 2021, când ziua va fi egală cu noaptea. Din acest moment, ziua începe „să crească” și noaptea să scadă (durata de lumină naturală pe parcursul unei zile) până la solstițul de vară din 21 iunie.

Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.

Sistemul cu ora de vară - ora de iarnă a fost adoptat de țările europene în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970.