Social

Apa potabilă din Chişinău întrece de 200 de ori nivelul admisibil de virusuri

Consumul ei poate avea efect devastator asupra stării de sănătate a celor care o consumă. Aceasta este concluzia specialiştilor din cadrul Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, care au preluat mostre de apă şi le-au supus investigaţiilor de laborator.

Pe parcursul lunilor aprilie – mai au fost supravegheate, inclusiv cu investigarea de laborator a apei, 146 fântâni publice, din raza municipiului Chişinău, se menționează într-un comunicat de presă al CSP Chișinău.

Conform rezultatelor investigaţiilor efectuate, apa din 86 de fântâni, adică 58,9% nu corespunde cerinţelor igienice după indicii microbiologici. În apă s-au depistat depăşiri de la 2 până la 238 de ori la Indexul Bacililor Coli. Apa din 138 de fântâni – 94,5% nu corespunde cerinţelor după indicii sanitaro-chimici – în 94,5% după conţinutul de nitraţi, în 63% după duritate şi în 36,3% după rezidiul sec.

Analizând situaţia în raza localităţilor suburbane, s-a constatat că apa din toate fântânile investigate – cinci din orăşelul Durleşti, cinci din oraşul Cricova, patru din Vadul lui Vodă, 11 din Sângera, 15 din Băcioi, 11 din Stăuceni, patru din Ghoienii Noi, opt din Truşeni, şase din Cruzeşti, patru din Hulboaca, trei din Ciorescu, două din Făureşti, două din Revaca, una din Cioroborta, opt din Tohatin, una din satul Buneţ, cinci din Bubuieci, două de la Bâc, şapte din Budeşti şi una din Văduleni nu corespund cerinţelor după indicii sanitaro-chimici. De asemenea, apa investigată din fântânile localităţilor Revaca, Făureşti, Cioroborta, Cruzeşti, Budeşti nu corespunde atât după indicii sanitaro-chimici, cât şi microbiologici.

Specialiştii în sănătate publică menţionează că apa din fântâni este condiţionată de un şir de factori externi, inclusiv ploile abundente şi topirea în masă a zăpezilor, amplasarea WC-urilor în imediata apropiere a acestora, fracţia lichidă a deşeurilor zootehnice, care pot înrăutăţi brusc calitatea apei.

Medicii atrag atenţia că consumul apei poluate creşte riscul apariţiei bolilor diareice acute şi a unor boli nontransmisibile, cum ar fi caria dentară, fluoroza endemică, boli cardiovasculare, diabetul zaharat, maladii ale aparatului genito-urinar. Prin urmare, medicii recomandă să fierbeţi apa înainte de a o bea.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *