Social

Animale comunitare măcelărite la Leova

Potrivit autorităţilor, decizia a fost luată în cadrul şedinţei Consiliului orăşenesc din 24 februarie, anul curent.

Consilierul PL Valeriu Mercuşev a menţionat într-o scrisoare remisă redacţiei TIMPUL că hotărârea a fost aprobată cu votul a 12 consilieri comunişti şi câţiva ai fracţiunilor Partidului Democrat şi Partidului Liberal Democrat din Moldova. „Am rămas indignat de această decizie. Cu regret, măcelul a avut loc şi cu aprobarea colegilor din PD şi PLDM. Cu această ocazie am o întrebare către guvernanţii noştri: dacă vrem să ne integrăm în Uniunea Europeană, nu trebuie să ajustăm la standardele europene şi legislaţia cu privire la animale…?”, ne-a spus supărat consilierul PL.

Potrivit deciziei, primăria oraşului urma să organizeze nimicirea câinilor cu ajutorul Societăţii raionale a vânătorilor şi pescarilor, poliţiei din localitate şi Întreprinderii municipale „Salubr-Leova”. Decizia mai prevedea ca animalele să fie împuşcate la primele ore ale dimineţii în locuri puţin aglomerate, iar cadavrele să fie înhumate pe teritoriul fermei de lapte din satul Hănăsenii Noi. Funcţionarii din Leova susţin că nimicirea animalelor comunitare are scopul de a reduce numărul acestora şi de „a ameliora situaţia epidemică a rabiei”.

Decizia autorităţilor din Leova a şocat opinia publică. Informaţia despre măcelul animalelor comunitare a trecut de hotarele republicii. Toate forumurile de protecţie a animalelor din Moldova s-au sesizat şi au depus plângeri, iar vestea despre acest masacru a ajuns în România şi câteva dintre forumurile de protecţie a animalelor din Europa intenţionează să scrie plângeri către organizaţiile internaţionale pentru ca responsabilii de cruzimea aplicată animalelor să fie pedepsiţi. Este inuman ca în anul 2012 să se ajungă la aceste măsuri, când există soluţii mai simple şi mai benefice pe termen lung.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *