Actualitate

Anatol Vidrascu, director general al Grupului Editorial Litera

Studii:
Colegiul pedagogic din or. Calarasi (1963-1967)
Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism (1970-1975)
Anatol Vidrascu, unul dintre cei mai importanti editori de carte romaneasca din intreg spatiul romanesc, s-a nascut pe 2 aprilie 1949 in satul Costuleni, raionul Ungheni. Din 1975 si pana in 1989 este redactor, sef de redactie si director adjunct al Editurii „Literatura artistica”. La 3 mai 1989 a creat Grupul Editorial „Litera”. Aici a inaugurat colectia „Biblioteca scolarului”, la care au aparut circa 560 de titluri, aceasta fiind cea mai mare colectie de carte editata in Romania si R. Moldova. In 2000, la 150-a aniversare a lui Mihai Eminescu, a editat corpusul „Eminescu” in zece volume.

De-a lungul anilor, a publicat 78 de dictionare si enciclopedii, printre care „Dictionarul universal al limbii romane” de Lazar Saineanu. In luna mai 2006, lucrarea a aparut intr-o noua editie, adaugita, de 1680 de pagini, acesta fiind cel mai mare dictionar explicativ intr-un volum editat vreodata in Romania. „Mileniul romanesc” (2006), primul si unicul volum care reflecta activitatea culturala a poporului roman pe parcursul unui mileniu, a fost o aparitie apreciata in mediul academic romanesc. In total, la „Litera” au fost editate o mie de titluri de carte, intr-un tiraj de 4 mln. de exemplare. Anatol Vidrascu a fost distins de guvernele Romaniei si R. Moldova cu medaliile „M. Eminescu” (2000) si cu Ordinul „Serviciul credincios” in grad de comandor al Guvernului Romaniei (2005). Redactia TIMPULUI ii doreste sanatate si mereu sa aiba parte de… carte!
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *