Eveniment

Află ce alte acţiuni au la activ fanaticii religioşi în frunte cu Văluţă

18 mai 2011 – Se cere revizuirea întregului sistem de înregistrare şi control a cultelor religioase, interzicerea activităţii cultelor neînregistrate şi elaborarea unor legi care să nu contravină cu legislaţia canonică.

17 martie 2011
– Au protestat faţă de adoptarea Legii Antidiscriminare. Membrii susţineau că îi deranjează articolele din proiectul de lege vizat, care se referă la drepturile minorităţilor sexuale.

17 decembrie 2010 – Solicită dispariţia cărţii „Sexul povestit celor mici” de pe rafturile librăriilor, iar cei responsabili de promovarea acestei cărţi, numite de ei „scârnăvii”, să fie „internaţi la spitalul de psihiatrie sau la închisoare”.

10 noiembrie 2010 – Sunt revoltaţi de prestaţia lui Dan Bălan de Hramul Oraşului şi de cea a dansatoarelor care, potrivit lor, au promovat desfrâul.

10 noiembrie 2010 – Solicită Mitropoliei Moldovei să nu permită folosirea imaginii bisericii în spoturile electorale.

27 august 2009 – Cere Ministerului Educaţiei să introducă Religia în şcoală ca obiect obligatoriu de studii. Potrivit lui Văluţă, Ministerul Educaţiei s-a străduit foarte tacticos să scoată din şcoală orice noţiune ce ţine de Dumnezeu şi ceea ce înseamnă valori sacre şi morala creştină.

7 august 2009 – Ghenadie Văluţă a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că nu ar fi regretat dacă, în locul lui Valeriu Boboc, era omorâtă tânăra care a fost surprinsă, în imagini video, pe 7 aprilie, în timp ce arunca o carte de rugăciuni găsită în Parlamentul devastat.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *