IT&C

Aderarea la spatiul european de cercetare va imbunatati conditia savantilor

In aprilie, Academia de Stiinte din Moldova ar putea sa semneze Acordul de asociere in Programul stiintific-cadru 7, fapt ce ii va permite sa intre in spatiul european de cercetare. Astfel, ASM va deveni membra cu drepturi depline a acestui program, ca si membrii comunitatii europene. In acest mod, ea va putea accesa fonduri europene pentru stiinta, iar salariile cercetatorilor moldoveni care vor obtine aceste proiecte europene vor fi de minimum 1000 de euro pe luna.

Despre aceasta a vorbit joi, in carul celei de-a XII-a Adunarii Generale a ASM, presedintele forului stiintific, acad. Gheorghe Duca, mentionand ca semnarea acordului respectiv ar insemna un salt extraordinar pentru oamenii de stiinta din RM. In raportul sau, Gh. Duca a mentionat ca, in pofida dificultatilor financiare cu care s-a confruntat institutia, in 2009 ea a obtinut rezultate notabile in domeniul stiintei.

Anul trecut, a subliniat raportorul, pentru prima data, savantii din RM au publicat trei monografii la Editura „Springer”, astfel ASM fiind recunoscuta pe plan international. De asemenea, acad. Duca a trecut in revista cateva realizari stiintifice care in 2009 au fost implementate in practica (ale academicienilor Ion Bostan, Ion Tighineanu, Teodor Furdui, Ion Toderas s.a.). Printre aceste inovatii se remarca cele ale dr. hab. Tudor Lupascu, care a obtinut din produse secundare vinicole substanta biologic activa Enoxil.

In continuare au luat cuvantul academicienii Ion Bostan, Teodor Furdui, Ion Tighineanu, Gheorghe Ghidirim, Mariana Slapac, Valeriu Canter, Ion Guceac s.a., care au subliniat, intre altele, ca extinderea transferului tehnologic in economia nationala trebuie sa fie si pe viitor una dintre directiile principale ale activitatii ASM. Din pacate, nimeni dintre vorbitori nu s-a referit si la criticile in adresa ASM vizavi de mai multe probleme din interiorul institutiei, critici care au fost aduse pe parcursul anului trecut in presa independenta, inclusiv in TIMPUL.

In acest context, intr-o disonanta totala cu restul discursurilor a fost alocutiunea scriitorului Dumitu Matcovschi, care a vorbit despre criza de moralitate si despre necesitatea apararii valorilor nationale. La eveniment a participat prim-ministrul Vlad Filat. El a dat asigurari ca guvernul dispune de vointa si capacitatea necesara pentru a acorda un suport in dezvoltarea stiintei. Rectificarea Bugetului pentru anul 2010, a precizat premierul, va permite suplimentarea fondurilor pentru dezvoltarea stiintei. De asemenea, Vlad Filat a mentionat ca isi doreste ca, in persoana sa, oamenii de stiinta sa vada un partener si a subliniat ca pot conta pe deschiderea sa.
 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *