Cultură

Actorul Mihai Volontir internat la spitalul municipal din Bălţi

Actorul de 81 de ani a fost luat de ambulanţă vinerea trecută.

Reamintim că, actorul şi-a dedicat întreaga viaţă teatrului "Vasile Alecsandri" din Bălţi. Şi-a jucat rolurile cu multă dăruire şi a fost devotat meseriei. Mihai Volontir a debutat în teatru în anul 1957. Peste zece ani s-a lansat în cinematografie, în pelicula "Se caută un paznic", în care îl joacă pe Ivan Turbincă.

Rolul lui Budulai, interpretat în producţia sovietică "Ţiganul", îi aduce celebritatea. De-a lungul carierei sale, Mihai Volontir a întruchipat sute de personaje şi a devenit o figură emblematică pentru filmul şi teatrul moldoveneşti.

Pentru activitatea sa culturală, Mihai Volontir a fost decorat cu "Ordinul Republicii", iar în anul 2000 a fost desemnat "Cel mai bun actor al secolului XX din cinematografia moldovenească".

La 4 martie 2014 Mihai Volontir a primit titlul de "Cetăţean de Onoare al municipiului Chişinău".

sursa: publika.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *