Tendințe

ABC-ul stilului minimalist

Ideea de bază a acestui curent este aceea de a surprinde esența lucrurilor înlăturând toate elementele care nu sunt necesare în acest scop, urmărindu-se obținerea unui efect cât mai puternic, apelând la elemente cât mai puține și cât mai simple. 

În prezent, minimalismul este din ce în ce mai mult implementat în amenajări interioare, un domeniu în care este tot mai apreciat și folosit atât de către designerii cu experiență, cât și de persoanele care își decorează și amenajează locuința fără ajutorul profesioniștilor.

Regula de bază pentru o amenajare de succes în stil minimalist este să folosești cât mai puține culori, forme și linii. Se optează pentru interioare monocrome și se folosesc forme geometrice tradiționale. Totul este la vedere și la îndemână. De asemenea, mobilierul masiv și greoi se înlocuiește cu piese simple: rafturi, canapele comode, măsuțe de cafea și spatii zidite în pereți pe post de spații de depozitare. Podelele sunt simple, acoperite cu parchet sau lemn, se renunță la covoare și carpete. Nu în ultimul rând, clasicele piese ceramice din băi se înlocuiesc cu piese mai abstracte, de diferite forme, care imită elemente naturale – lemn, piatră.

Corpurile de iluminat sunt de obicei incorporate în mobilier, mai ales în mobilierul de bucătărie, iar în camerele de locuit sau birouri ele sunt înlocuite cu lămpi de dimensiuni mari, cu aspect metalic sau cu piese artistice, cu abajururi ușoare, uneori chiar din hârtie.

Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *